Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OFICIAL - ÎCCJ a decis să NU aplice noile prevederi din Legea de organizare judiciară

iccj

Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis, în şedinţa din 4 septembrie 2018, să nu aplice noile prevederi ale Legii 304/2004, în privinţa reconfigurării completurilor de 5 judecători. Decizia a fost luată cu o opinie separată, o judecătoare fiind de părere că noile norme sunt de imediată aplicare.

Vezi AICI deciziile Colegiului de Conducere al ÎCCJ! (.pdf)

Pe data de 20 iulie 2018 a intrat în vigoare noua formă a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, din pachetul denumit generic "legile justiţiei". Printre cele mai importante modificări care se referă la instanţe se numără şi cele care generează reconfigurarea unor complete şi a unor săli de judecată. Vizate sunt şi completurile de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Astfel, preşedintele/ vicepreşedintele ÎCCJ, precum şi preşedintele secţiei penale nu mai sunt membri de drept în complete, ci pot face parte din acestea doar prin tragere la sorţi. În prezent, judecătorii care ocupă respectivele funcţii fac parte din complete în baza Regulamentului ÎCCJ.

Pentru că textul de lege precizează că tragerea la sorţi a completurilor are loc "la începutul fiecărui an", Colegiul de Conducere al ÎCCJ a considerat că actualele completuri, configurate la finalul anului 2017, pot să rămână în componenţa actuală până la finalul anului, când se vor aplica noile prevederi legale.

"Analizând dispoziţiile art. 32 Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018, cu referire la activitatea Completelor de 5 Judecători, cu majoritate, constată că dispoziţiile noii legi sunt norme de organizare ce vizează formaţiuni de judecată cu reglementare specifică, constituite 'la începutul fiecărui an' şi, în absenţa unei norme tranzitorii, devin aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2019.

Cu opinia separată a doamnei judecător Simona Neniţă în sensul că, dispoziţiile legii noi sunt norme de organizare ce vizează compunerea completelor şi, în absenţa unei norme tranzitorii, sunt de imediată aplicare", se arată în decizia Colegiului de Conducere al ÎCCJ.

Decizia este una controversară nu doar pentru că există o opinie separată, ci şi pentru că există mai multe Curţi de Apel care au decis, potrivit unor răspunsuri oficiale pentru STIRIPESURSE.RO, că modificările sunt de imediată aplicare.

Inspecţia Judiciară a fost sesizată de un ONG pe această temă, în acest moment având loc verificările prealabile.

Consecinţele formării ilegale a unor completuri sunt grave. Articolul 281 din Codul de Procedură Penală se referă la "Nulităţile absolute". "(1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: a) compunerea completului de judecată."

Vezi şi: Înalta Curte de Casaţie şi, când vrea, Justiţie .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.