DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

OFICIAL: Inaugurarea Metroului de Drumul Taberei, AMÂNATĂ pentru 2019. Care este motivul

Inquam Photos / Octav Ganea
inaugurare stații metrou

Inaugurarea linei de metrou din Drumul Taberei este preconizată a avea loc în trimestrul I al anului viitor, au spus pentru ECONOMICA.NET oficialii Metrorex. Şi acest termen depinde însă de semnarea contractului de siguranţă şi automatizare a traficului, care este acum în instanţă.

Citeşte şi: S-a AFLAT: LISTA oficială a AMENZILOR de care vor fi IERTATE firmele la prima abatere, prin Legea prevenirii / DOCUMENT

Termenul de finalizare a lucrărilor strict necesare punerii în funcţiune cu călători a liniei de metrou din Drumul Taberei este trimestrul IV 2018, astfel încât la acest termen să fie demarate probele tehnologice, spune Ion Constantinescu, directorul general al Metrorex.

El precizează că punerea în funcţiune cu călători a acestui tronson din Magistrala 5 este preconizată a avea loc în trimestrul I 2019, în funcţie de rezultatul probelor tehnologice, depinzând bineînțeles de semnarea contractului de siguranţă şi automatizare.

Potrivit şefului Metrorex, durata de execuţie a contractului de siguranţă şi automatizare este de nouă luni de la semnare. În cadrul licitaţiei pentru atribuirea contractului, la acest moment este în desfăşurare procesul de evaluare a propunerii financiare a firmei Alstom.

De asemenea, la Tribunalul Bucureşti a fost înregistrată contestaţia Siemens, a cărei ofertă a fost descalificată încă din faza de evaluare tehnică.

Citeşte şi: Dragnea, ASIGURĂRI pe Legea Prevenţiei: Ce semnal dă liderul PSD

Întrebaţi care ar fi efectele acestei contestaţii, reprezentanţii Metrorex au spus că „întârzierile sunt dificil de estimat, întrucât procesul se află pe rol la Tribunalul Bucureşti".

"Metrorex şi-a propus ca lucrările să înceapă în primul semestrul al anului 2018, însă respectarea termenului depinde şi de cursul pe care îl va avea procedura aflată în derulare şi de rapiditatea cu care vor fi soluţionte contestaţiile", explică directorul general al Metrorex.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.