OFICIAL: Înregistrările cu asasinarea lui Khashoggi au fost ascultate și de serviciile secrete canadiene

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 12-11-2018

Actualizat: 12-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat că agenţiile canadiene de informaţii au ascultat înregistrări de la asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, devenind astfel primul lider occidental care recunoaşte în mod oficial acest lucru, relatează The Associated Press, potrivit News.ro.

”Canada a fost informată deplin de ceea ce a împărtăţit Turcia”, a declarat luni, la Paris, şeful Guvernului canadian.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat sâmbătă că a transmis ”înregistrări” unor ţări, însă Trudeau este primul care confirmă, după acest anunţ, că serviciile de informaţii canadiene au audiat înregistrarile audio respective.

El a precizat că nu a audiat, personal, înregistrările.

Trudeau i-a mulţumit lui Erdogan în weekend, în marja comemorărilor la un cimitir al unor combaranţi ucişi în Primul Război Mondial, pentru ”forţa cu care a reacţionat în situaţia lui Khashoggi”.

Premierul canadian nu a făcut precizări cu privire la conţinutul înregistrărilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri