Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OFICIAL Lui Omar Hayssam i s-a retras cetățenia română

omar-hayssam

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC), Iulia Mălina Ciobanu, a emis miercuri ordinul de retragere a cetăţeniei române lui Omar Hayssam.

"Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a emis Ordinul nr.426/P de retragere a cetăţeniei române numitului Omar Khaled Hayssam. Potrivit dispoziţiilor art.32 alin (7), ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului. Dacă solicitantul nu are domiciliul sau reşedinţa în România, ordinul poate fi atacat, în acelaşi termen, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti", se arată într-un comunicat al ANC.

Citește și: Au instalat o cameră video să vadă ce face menajera și au fost șocați / VIDEO 18+

În 22 aprilie, Comisia pentru cetăţenie din ANC a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale de retragere a cetăţeniei lui Omar Hayssam.

Sesizarea în acest caz a fost făcută de Serviciul Român de Informaţii, iar propunerea motivată a Comisiei a fost înaintată preşedintelui ANC, care a analizat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege şi a emis un ordin în acest sens.

Citește și: Specialiștii AVERTIZEAZĂ: Nu vă mai strângeți câinele în brațe

"Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 25 alin. 1, lit. d) din Legea cetăţeniei române nr. 21/ 1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia cetăţenia română se poate retrage persoanei care 'este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională'", a precizat ANC la acea dată.

Conform aceleiaşi surse, acordarea cetăţeniei române lui Omar Hayssam a fost aprobată printr-o hotărâre a Guvernului României din 26 octombrie 1993.

Citește și: 64 de lumânări au fost depuse la sediul DNA / FOTO

Legea prevede că orice autoritate sau persoană care are cunoştinţă de existenţa unui motiv pentru retragerea cetăţeniei române poate sesiza în scris Comisia pentru cetăţenie, având totodată obligaţia să prezinte dovezile de care dispune. În cazul în care constată îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor legale, Comisia va propune preşedintelui ANC, printr-un raport motivat, aprobarea retragerii cetăţeniei române sau, după caz, respingerea sesizării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.