Oficial ungar: Scopul Grupului de la Vişegrad este de a ajuta Bulgaria să-i ţină departe pe migranţi

Autor: Andrei Radu

Publicat: 15-09-2016

Actualizat: 15-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ţările central-europene sunt aşteptate să facă propuneri comune la summitul Uniunii Europene care va avea loc vineri la Bratislava şi scopul lor cel mai important este de a ajuta Bulgaria în eforturile sale de a-şi apăra graniţa cu Turcia în criza migraţiei, a indicat joi Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului ungar, Viktor Orban, relatează agenţia Reuters.

În opinia lui Janos Lazar, ''viitorul Europei'' se va decide la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia.

Citește și: Franţa: SUA trebuie să-şi informeze aliaţii cu privire la acordul încheiat cu Rusia

''Ţările din Grupul de la Vişegrad (Polonia, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia) vor avea probabil o poziţie comună la Bratislava şi se aşteaptă ca ele să facă propuneri comune'', a declarat Lazar într-o conferinţă de presă. ''Ele se vor concentra pe întărirea legitimităţii naţiunilor (în cadrul Europei)'', a adăuga el.

Potrivit lui Janos Lazar, Grupul de la Vişegrad este de părere că ar trebui constituită o armată comună europeană şi că agenţia UE pentru frontiere, Frontex, ar trebui întărită, anunță Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri