Procurorii din Istanbul cer pedepse cu închisoarea de până la un an pentru 41 de oficiali ai secţiilor de votare pentru că s-ar face vinovaţi de presupuse nereguli în alegerile pentru primăria oraşului de pe 31 martie, informează agenţia de stat Anadolu, preluată de dpa potrivit Agerpres.
Cei 41 de inculpaţi, printre care şi şefi de secţie, sunt acuzaţi de comportament inadecvat în districtele Kadikoy şi Atasehir. Anadolu relatează că tribunalul competent din Istanbul a acceptat punerea sub acuzare a celor 41 de persoane, fără a furniza amănunte privind acuzaţiile exacte.
Cursa pentru primărie de pe 31 martie a fost câştigată de Ekrem Imamoglu, din cadrul principalului partid de opoziţie Partidul Republican al Poporului (CHP).
Votul a fost însă în cele din urmă anulat şi reluat pe 23 iunie, după ce formaţiunea la putere Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) a acuzat presupuse nereguli.
Imamoglu a câştigat la reluarea scrutinului chiar cu mai multe voturi împotriva fostului premier candidat la primăria Istanbul Binali Yildirim, un fost asociat apropiat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
Cel mai mare oraş din Turcia şi capitala financiară şi culturală a ţării a fost guvernată de AKP şi formaţiunile islamo-conservatoare care au precedat acest partid timp de 25 de ani. AKP continuă să controleze parlamentul local, notează dpa.
Oficiali din secţiile de votare riscă închisoarea după anularea alegerilor de la Istanbul la solicitarea AKP
București
16°C
Articole Similare

354
Experiment cu potențial periculos: de ce vor cercetătorii britanici să arunce un milion de tone de nisip în oceane
354

11
Creșteri bursiere și evoluții financiar-bancare
11

1.546
Navele care pleacă din Iran au ”spart” blocada maritimă impusă de SUA: Au trecut ca prin brânză prin Strâmtoarea Ormuz
1.546

677
UE pune presiune pe noul guvern din Ungaria: Să 'realinieze' țara la 'valorile europene'
677

2.389
VIDEO Parodia care aruncă internetul în aer: Donald Trump cântă 'Blockade, Blockade', într-un clip viral lansat de ambasada iraniană
2.389

35
Program inedit în Berlin: Turiştii ar putea primi recompense pentru colectarea deşeurilor
35

55
Lovitură israeliană asupra unei maşini de poliţie din Gaza: Patru persoane, printre care și un copil, au fost ucise
55

4.574
Ruptură neașteptată între SUA și Italia. Donald Trump o pune la zid pe Giorgia Meloni: "Sunt șocat de ea. Credeam că are curaj, m-am înșelat"
4.574

3.480
Arma Ucrainei despre care aproape nimeni nu știe: racheta balistică capabilă să rescrie harta conflictului, ar fi deja utilizată pe front
3.480

2.358
Trump amenință din nou Iranul: Nu va fi plăcut pentru ei
2.358

141
Australia a scos ceasul atomic pe mare: de ce este acest test un pas uriaș pentru tehnologia viitorului
141

92
Ce se știe despre lansarea rutei feroviare internaționale Kiev – București – Varna
92

95
Șeful Mossad despre războiul cu Iranul: „misiunea noastră nu a fost încă finalizată”
95
















Comentează