DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Oficialii bulgari răbufnesc: 'Sunt două cercuri în UE. Statele care vor să fie 'țări albe' și restul forță de muncă ieftină'

tensiuni scandal nervi

Politicienii bulgari acuză duplicitatea țărilor din vestul Europei care se comportă cu statele est-europene ca fiind țări „second-hand”, după ce Țările de Jos au anunțat că vor bloca aderarea Bulgariei în spațiul Schengen, conform novini.bg, scrie Rador.

„Problema intrării noastre în Spaţiul Schengen nu este tehnică. Bulgaria a îndeplinit de mult toate criteriile. Este o chestiune de decizie politică şi economică. Asistăm la ipocrizia şi duplicitatea extremă a unora dintre ţările occidentale. Bulgaria şi România se află în afara Spaţiului Schengen de 11 ani din motive pur economice. Pentru a se putea opri funcţionarea eficientă a unei părţi a business-ului bulgar - este vorba despre transportul rutier. Şoferii noştri aşteaptă ore întregi la graniţă. Orice altceva este duplicitate", a declarat europarlamentarul bulgar Anghel Djambazki

Potrivit acestuia, țările occidentale au tratat Sofia şi Bucureştiul ca "ţări second-hand". "Nu există solidaritate şi nici nu va exista. Aceasta este înţelegerea valorilor europene - două standarde, două cercuri de ţări. Cercul din interior - cei care vor să fie 'ţări albe', iar ceilalţi să fie într-un fel de zonă gri din care provine forţa de muncă ieftină. Astfel sunt privite ţările de la periferie", a subliniat Anghel Djambazki.

„Au murit bulgari să-i apere și pe ei. Rutte să aibă grijă”

Ministrul bulgar interimar al justiţiei, Krum Zarkov, a comentat și el subiectul.

"Au murit bulgari, pentru a ne proteja nu numai pe noi, ci şi pe ei. Rutte să aibă grijă. Aceste lucruri nu vor trece aşa, pur şi simplu. Nu este vorba despre emoţie, ci despre un drept. Tot ceea s-a spus, s-a făcut. Nu mă aşteptam la acest gen de reacţie. Noi facem o mulţime de paşi în această direcţie, este o luptă continuă. Nu pentru Ţările de Jos doresc o luptă împotriva corupţiei, ci pentru noi. Ceea ce a spus Mark Rutte nu este poziţia Europei. Comisia Europeană la cel mai înalt nivel, Parlamentul European şi toate statele membre, cu excepţia unuia, sunt de partea Bulgariei", a zis  ministrul justiţiei.

"Ţările de Jos nu au dreptul să nu ne dorească în Schengen. Modul în care au făcut-o este absolut inacceptabil, nejustificat din punct de vedere politic şi juridic", a subliniat ministrul Krum Zarkov.

„Cel mai bun cadou de Crăciun pentru eurosceptici”

Vicepreşedintele Bulgariei, Iliana Iotova, a criticat și el decizia Guvernului olandez de a bloca admiterea Bulgariei în Spaţiul Schengen.

„Ţările de Jos au oferit cel mai bun cadou de Crăciun tuturor euroscepticilor, partidelor populiste din Europa şi celor care nu doresc o Europă puternică. Prin decizia lor, tolerează standardele duble în Europa, ceva care nu stă la baza creării Uniunii Europene, ca să nu mai vorbim despre valori precum solidaritatea, empatia, ajutorul reciproc, respectul reciproc", a menţionat vicepreşedintele Bulgariei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.