Incidentul în care mai mulți jurnaliști au fost împiedicați fizic să se apropie de premier, chiar în incinta Palatului Parlamentului, s-a încheiat cu o sancțiune minimă pentru angajatul Guvernului implicat. După o anchetă disciplinară declanșată în urma imaginilor și relatărilor din 26 noiembrie 2025, Executivul a decis reducerea salariului ofițerului de presă cu doar 5% pentru o singură lună, deși comisia a constatat că a fost comisă o abatere disciplinară.
Decizia comisiei: reducere de salariu timp de o lună
Guvernul a anunțat marți că ofițerul de presă din cadrul Direcției Comunicare și Relații cu Presa, implicat în incidentul de la Palatul Parlamentului, a fost sancționat în urma finalizării cercetării disciplinare.
„Comisia convocată la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului pentru cercetarea disciplinară a angajatului cu atribuţii de ofiţer de presă din cadrul Direcţiei Comunicare şi Relaţii cu Presa, implicat în situaţia din data de 26 noiembrie 2025, de la Palatul Parlamentului, şi-a încheiat activitatea.
Comisia a constatat săvârşirea unei abateri disciplinare în urma căreia angajatul a fost sancţionat cu reducerea salariului de bază cu 5% pe o durată de o lună, potrivit art. 248 alin 1 lit.c din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, republicată”, a informat, marţi, Guvernul.
Incidentul care a declanșat ancheta
Pe 26 noiembrie 2025, mai mulți jurnaliști au reclamat că au fost împiedicați să se apropie de premier, ofițerul de presă intervenind fizic pentru a bloca accesul acestora în apropierea oficialului, în timpul unei apariții publice la Palatul Parlamentului.
A doua zi, pe 27 noiembrie, Executivul anunța oficial că angajatul implicat în incident va fi supus unei cercetări disciplinare.
Comisie specială, constituită la ordinul șefului Cancelariei premierului
În urma dispoziției date de șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a fost constituită o comisie de cercetare disciplinară prealabilă, coordonată de un demnitar cu experiență în legislația muncii.
Din comisie au făcut parte specialiști din domeniile juridic, comunicare și relații cu presa din cadrul instituției, potrivit informațiilor transmise de Guvern.
Guvernul vorbea despre „exces de zel” față de jurnaliști
La momentul declanșării anchetei, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că angajatul a manifestat un comportament neadecvat față de reprezentanții presei, în contextul vizitei premierului la Parlament.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, anunţa la momentul respectiv că ofiţerul de presă, care a manifestat un exces de zel la adresa jurnaliştilor cu ocazia prezenţei premierului la Parlament, face obiectul unei anchete disciplinare.






























Comentează