Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Olaf Scholz a dat un semnal de sprijin pentru posibila aderare a Kosovo la Uniunea Europeană

olaf scholz

Cancelarul german Olaf Scholz a dat miercuri un semnal de sprijin pentru posibila aderare a Kosovo la Uniunea Europeană în viitor, informează DPA.

''Balcanii Occidentali aparţin Europei'', a spus Scholz după discuţiile avute la Berlin cu premierul kosovar Albin Kurti.

El a adăugat, totuşi, că un acord între Kosovo şi Serbia este necesar, potrivit Agerpres.ro.

Kosovo, care este predominant locuită de etnici albanezi, s-a separat de Serbia în 1999 şi şi-a declarat independenţa în 2008. Serbia nu a recunoscut independenţa Kosovo şi continuă să revendice teritoriul acesteia.

La rândul său, Albin Kurti a evidenţiat progresele înregistrate în privinţa statului de drept şi a combaterii corupţiei în Kosovo. El i-a cerut Uniunii Europene să adopte un sistem mai facil de vize pentru kosovari.

În contextul războiului din Ucraina, Kurti a subliniat că pentru ţara sa nu există alternativă la aderarea la Uniunea Europeană şi NATO.

Fără a da alte detalii, şeful executivului kosovar s-a referit la influenţa Kremlinului în Balcanii Occidentali, în opinia sa unele aspecte ale acestei influenţe fiind o ameninţare pentru pace şi securitate.

Regiunea Kosovo şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Belgrad în februarie 2008, la aproape un deceniu după ce NATO a bombardat forţele sârbe pentru a opri uciderea şi expulzarea etnicilor albanezi din regiune. Independenţa Kosovo este recunoscută de peste 100 de state din întreaga lume, printre care 22 dintre cele 27 de membre ale Uniunii Europene (excepţiile sunt Spania, România, Grecia, Slovacia şi Cipru).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.