Cancelarul german Olaf Scholz a reafirmat luni, într-o conversaţie telefonică cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, că implementarea unei formule cu două state este condiţia pentru o pace durabilă în Orientul Mijlociu, transmite AFP, citat de Agerpres.
"Doar o soluţie negociată cu două state va deschide perspectiva unei soluţii de durată a conflictului din Orientul Mijlociu. Acest lucru trebuie să fie valabil pentru Gaza şi Cisiordania", a declarat cancelarul german, solicitând "un rol central" pentru o "Autoritate Palestiniană reformată", potrivit unui comunicat de presă al cancelariei de la Berlin.
Guvernul israelian refuză să discute despre o "soluţie cu două state", iritând comunitatea internaţională, iar premierul Netanyahu şi-a reafirmat în mod repetat opoziţia faţă de "suveranitatea palestiniană".
Eforturi occidentale de mediere a conflictului
Diplomaţii occidentali încearcă să promoveze o soluţie care să le permită israelienilor şi palestinienilor să trăiască în două state distincte şi suverane, un proiect a cărui perspectivă a fost înlăturată şi mai mult de războiul din Fâşia Gaza.
Germania a arătat, la fel ca Statele Unite, un sprijin hotărât pentru Israel de la atacul din 7 octombrie 2023 al mişcării palestiniene Hamas pe teritoriul israelian şi de la începutul războiului Israelului împotriva Hamas în Fâşia Gaza.
În timpul acestui interviu, Olaf Scholz a subliniat, de asemenea, "necesitatea urgentă de a îmbunătăţi considerabil accesul şi furnizarea de ajutor umanitar pentru locuitorii Fâşiei Gaza", considerând situaţia "foarte îngrijorătoare".
Comentează