Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Olt: Zeci de solarii cu legume din comuna Grădinari au fost afectate de furtună

lovedeco.ro
solar de legume

Zeci de solarii cu legume din comuna Grădinari au fost afectate de furtună în noaptea precedentă, fiind rupt învelişul din folie şi în unele cazuri fiind doborâtă şi structura acestor construcţii, potrivit preşedintelui Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, Ion Păunel.

"La Grădinari vijelia din seara trecută a afectat zeci de solarii, peste 80% din solariile din acest bazin legumicol au fost afectate în diferite proporţii. În unele cazuri a fost ruptă folia, dar în multe alte cazuri, din păcate, solariile s-au prăbuşit, au fost distruse nu doar structura şi folia, ci şi culturile. În spaţiile respective erau cultivate tomate, ardei, vinete, castraveţi", a spus Păunel, potrivit Agerpres.ro.

Liderul SPA Olt a menţionat că fermierii din Grădinari afectaţi de fenomenele meteo din seara precedentă au depus sesizări la primăria localităţii şi în zilele următoare o comisie judeţeană se va deplasa în zonă pentru evaluarea pagubelor.

"Au fost pagube importante din cauza vijeliei şi sperăm ca fermierii ale căror culturi au fost calamitate să fie ajutaţi. Avem rugămintea faţă de autorităţi să fie găsite soluţii pentru a ajuta aceşti fermieri. Investiţia într-un solar este importantă, de circa 10.000 de lei pentru o construcţie de 1.000 metri pătraţi. Sunt investiţii importante şi în înfiinţarea unei culturi şi cei mai mulţi din fermierii afectaţi se pregăteau să recolteze într-o săptămână-două vinete, ardei, tomate, cei care aveau fasole şi castraveţi se aflau în plin proces de recoltare. Aceste culturi au fost calamitate. Şi culturile din câmp au fost afectate la Grădinari", a adăugat Păunel.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.