Un profesor britanic care s-a aflat săptămâna aceasta în Downing Street după ce l-a convins pe premierul Boris Johnson să înăsprească răspunsul Marii Britanii la epidemia de coronavirus s-a autoizolat după ce a dezvoltat tuse uscată persistentă şi febră, informează miercuri Reuters potrivit Agerpres.
"Am dezvoltat ieri o uşoară tuse uscată, dar persistentă, şi m-am autoizolat, chiar dacă mă simt bine", a declarat Neil Ferguson, profesor de biologie matematică la Imperial College London.
"Apoi am dezvoltat febră mare, astăzi, la 4:00. Sunt multe (cazuri de) COVID-19 în Westminster", a spus el pe Twitter.
Guvernul Marii Britanii a adoptat măsuri mai drastice împotriva noului coronavirus în special după ce un studiu al Imperial College London - care a oferit consultanţă miniştrilor - a atras atenţia că, în ciuda planurilor de "distanţare socială" stabilite deja, sistemul sanitar va fi "copleşit" şi circa 250.000 de oameni ar putea muri dacă nu vor fi adoptate măsuri mai dure pentru protejarea populaţiei.
Luni seara, premierul Boris Johnson a cerut populaţiei să evite orice contact şi deplasări neesenţiale şi le-a recomandat persoanelor în vârstă şi femeilor însărcinate să se izoleze timp de trei luni.
Măsurile britanice rămân totuşi deocamdată mai puţin radicale decât cele din unele ţări vecine, întrucât nu prevăd închiderea şcolilor, restaurantelor şi sălilor de spectacole şi nici interzicerea oficială a reuniunilor. Totuşi, ele sunt net mai riguroase decât strategia controversată adoptată iniţial.
Studiul realizat de Imperial College a influenţat şi deciziile foarte restrictive adoptate în ultimele zile în Franţa, a scris Le Monde, iar Neil Ferguson, unul dintre autorii săi, a indicat pentru BBC că şi-a transmis concluziile şi administraţiei SUA, care la rândul său şi-a înăsprit măsurile
Omul care l-a convins pe Boris Johnson să adopte măsuri mai dure împotriva noului coronavirus s-a autoizolat
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

7
Războiul din Orientul Mijlociu lovește luxul: magazinele din aeroporturi, în picaj
7

889
Liderul Chinei vorbește despre o resetare a ordinii mondiale ”cum se întâmplă o dată la un secol”
889

707
Regele Charles pregătește o vizită istorică în SUA, dar momentul naște controverse uriașe: Se va întâlni cu Donald Trump, cel care este fascinat de familia regală britanică
707

38
Naufragiu în Marea Andaman - Cel puțin 250 de oameni au fost dați dispăruți
38

733
Kremlinul nu-și uită aliatul - Serghei Lavrov apără cauza Iranului la Beijing
733

33
Acord de cooperare: Ucraina va produce drone în Norvegia
33

2.880
Bubuie o criză de proporții în Europa: Deja se simt primele efecte ale unei penurii sistemice de combustibil pentru avioane
2.880

4.162
Grupul ultra secret Bilderberg, care reunește adevărata elită mondială, s-a reunit la Washington: Decizii într-un moment de criză profundă
4.162

47
Japonia şi Polonia ridică relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic
47

3.177
VIDEO Americanii trag în tot ce mișcă pe mare: O nouă ambarcațiune a fost lovită în Pacific
3.177

7.726
Hillary Clinton dezvăluie motivul pentru care Orban a fost sprijinit de Trump și Putin
7.726

7.298
Criză de proporții la Paris: Polițiștii au fost împiedicați să intre în ”casa” lui Emmanuel Macron. Anchetă care lovește indirect administrația prezidențială
7.298

4.002
Blocada din Strâmtoarea Ormuz lovește puternic cea mai populată țară din lume: Erau dependenți de petrolul din Iran
4.002















Comentează