Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Omul de încredere al lui Antonescu, radiografie la sânge pentru Klaus Iohannis

PNL și-a ales noul președinte în persoana Alinei Gorghiu. Principalul reproș care i se face lui Klaus Iohannis este că s-a implicat în bătălia internă din PNL, cu un aport decisiv în favoarea Alinei Gorghiu.

Deputatul PNL, Radu Zlati, unul dintre oamenii foarte apropiați de Crin Antonescu, face analiza zilei în PNL și susține că Iohannis nu a înțeles sensul votului din 16 noiembrie, când românii au cerut o altfel de politică.

”Ieri a fost o zi a păcălelilor în Partidul Național Liberal. Mai precis în acea parte a partidului care se revendică de la tradiția Brătienilor. Desigur, lista păcăliților este mult mai largă decât numărul liberalilor “pur sânge”, și se va vedea de ce. Mai jos, lista scurtă a celor păcăliți:

Societatea civilă prin vârful ei de lance, milionul de votanți care au înclinat balanța rezultatului din 16 Noiembrie către Klaus Iohannis. Cei care au crezut că au transmis un semnal clar, necontradictoriu, că doresc o altfel e politică. Una în care, de exemplu, președintele ales al statului nu se mai implică în viața internă a partidului care i-a folosit drept trambulină electorală. Vor fi unii care să facă cu eleganță comentarii asupra momentului în care Kluas Iohannis și-a folosit greutatea politică în favoarea Alinei Gorghiu – înainte sau după depunerea demisiei domniei sale din funcția de președinte al PNL. Adevărul este că momentul nu are importanță: Alina Gorghiu a fost aleasă președinte al PNL numai și numai pentru că s-a bucurat de sprijinul direct al fostului președinte PNL care era in același timp viitorul președinte al României. Să fim bine înțeleși: este firesc ca un om politic aflat în situația lui Klaus Iohannis, adică părăsind o funcție politică majoră pentru a ocupa temporar o înaltă demnitate prezumat dincolo de părtinirea politică, încearcă să își asigure o punte fiabilă de legătură cu partidul din care pleacă, partid în care ș va întoarce, probabil, partid de care va avea cu siguranță nevoie pentru a-și promova proiectele politice, fie și numai acel proiect care se numește o nouă candidatură. Astfel au procedat și Iliescu, lăsând urmaș la conducerea PSD pe Adrian Năstase, și Traian Băsescu lăsând-ul pe Boc să conducă PDL în absența sa. Numai că acest firesc în ordinea veche a lucrurilor ar fi trebuit să fie schimbat de votul din 16 Noiembrie. Iată că nu s-a întâmplat iar domnul Iohannis, care ar fi trebuit să fie primul garant al înțelegerii corecte a acestui vot, și-a finalizat mandatul de președinte al PNL și își va începe mandatul de prședinte al tuturor românilor printr-o imixtiune în viața politică a unui partid care neagă, în fapt, înțelesurile mai adânci ale votului din Noiembrie.

Membrii PNL. Nu sunt cu totul sigur că au dreptate aceia care consideră că optiunea pentru interimatul la conducerea PNL ar fi trebuit formulată pe baza procedurilor din fostul statut, statut care prevedea o propunere din partea BPN, urmată de votul Delegației Permanente și, într-un timp rezonabil, un Congres care să înlocuiască interimatul printr-o conducere democratic aleasă. Cert este că s-a mers pe noul statut, care este, ca procedură, mult mai puțin democratic din acest punct de vedere. Astfel se face că membrii PNL s-au trezit (literalmente peste noapte) cu un președinte a cărui candidatură nu a fost niciodată discutată în organizațiile teritoriale. În consecință noul leadership al PNL începe cu un pas greșit iar membrii PNL, de la membrii organizațiilor rurale până la parlamentarii membrii ai Delegației Permanente, se pot simți, pe bună dreptate, păcăliți, înșelați în așteptările lor.

Ludovic Orban. Nu voi plânge de milă liderului al cărui nume a devenit pentru PNL un brand. El a cules în iarnă ceea ce a semănat în primăvară-vară, iar faptul că oameni politici pe care, mulți dintre ei, el însuși i-a promovat în conducerea partidului, aveau un vot seara și altul dimineața, nu este decât un semnal că, totuși, Eriniile există. Foarte probabil este ultima tentativă a unui liberal pe stil vechi de a asigura conducerea partidului, Congresul din 2017 va însemna, pentru PNL, intrarea cu adevărat în epoca de fier (prietenii lui Hesiod știu de ce…)

Alina Gorghiu. Deși aparent se află printre câștigători, sunt sigur că noul lider național PNL va afla destul de curând că, uneori, victoria are gust de cenușă. Și, mai mult decât, că nu a fost dorită decât a fi interfața intre niște interese, personale și/sau de grup, și restul partidului. Este dreptul domniei sale e a urma exemplul lui Crin Antonescu și, ulterior alegerii, să încerce să își impună propria linie, linie în consonanță cu interesele majore ale PNL; sau să urmeze exemplul lui Emil Boc și să aleagă a fi umbra lui Iohannis (unii mai răi ar adăuga: și a lui Blaga) la Kisselef. Ambele opțiuni vor fi pline de urmări atât pentru PNL ale cărei destine le conduce din acest moment, cât și pentru cariera plitică a domniei sale. Și ambele opțiuni sunt deschise…

Klaus Iohannis, cu voia dumneavoastră ultimul pe listă. Dar nu și cel mai puțin important. Spuneam mai sus că domnul Iohannis a ales în mod ”firesc” să lase moștenitor pe scaunul Brătienilor. Logica de partid așa sugerează, iar o logică a interesului personal nu ar spune altceva. Doar că domnul Iohannis a afirmat că a înțeles mesajul din 16 Noiembrie, inclusiv în partea aceea care vorbește despre un altfel de comportament din partea reprezentanților clasei politice. De la afirmații la fapte este se vede o cale lungă, și gestul de ieri s-ar putea să îl coste politic. Sau nu. Dincolo de asta, nimeni nu poate să garanteze domnului Iohannis că alegerea făcută a fost una fericită. Cred că va constata, indiferent de opțiunea în sine, că PNL este un cal mult mai greu de strunit decât domnia sa, cu atât de puțină experiență în ierarhia de partid, a luat în considerare. Și că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târgul politic.

Iată lista scurtă a marilor pacăliți de votul de ieri din BPN. Admit că se poate să mă înșel. Chiar îmi doresc asta. Îmi doresc mai cu seamă să mă înșel, iar Alina Gorghiu să se dovedească liderul așteptat de către liberali. Un lider care să fie suficient de independent de baronii de partid încât să ia decizii în interesul larg al partidului și al românilor, iar nu în interesul lui X sau Y. Un lider suficient de autoritar, dar suficient de dispus la dialog, deopotrivă. Un lider care să păstreze, împotriva a toți și a toate, atât identitatea doctrinară liberală cât și pozițiile deja câștigate de către PNL pe scena politică românească. Dacă va fi așa, Alina Gorghiu va avea alături întreaga suflare liberală. Orice pas înapoi, orice concesie majoră, o va lăsa captivă celor care, din interese diverse, au promovat-o pe locul atât de onorant de conducător al destinelor PNL. Destine care, atâta vreme, au consonat (și sper că va fi astfel și pe viitor) cu destinele României.

Notă Aș fi bucuros ca Alina Gorghiu să îmi dezmintă temerile – ale mele și ale multor liberali. O cale scurtă de a risipi o parte din aceste temeri ar fi ca domnia sa sa medieze cu dragii noștri colegi din PDL asfel încât: (1) ponderea “vechilor” și a “noilor” liberali pe listele de comunicatori ai “noului” PNL (urăsc acest termen; PNL este unul, cu o singură denumire, nici nou nici vechi) căci dacă ar fi să ne luăm după imaginile de la televiziunile naționale, PNL înseamnă preponderent vectori de comunicare pe care i-am văzut în 2009-2012 apărând și promovând interesele regimului Băsescu-Boc; (2) o poziție comună a copreședinților PNL să fie publicată, prin care să fie spulberate temerile liberalilor că îl vom vedea pe Traian Băsescu la prezidiul BPN al partidului, așa cum afirma domnul Toader, un eminent lider liberal, provenit din PDL. Ar fi un pas mic pentru omul politic Alina Gorghiu dar un pas mare pentru încrederea pe care noi, furnicile peneliste, o avem în noua conducere a partidului”, susține Radu Zlati, pe blogul personal.

Sursa FOTO: Zandi

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.