DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Omul de încredere al lui Viktor Orban minimalizează ieșirea Fidesz din PPE: 'Doar o chestiune tehnică'

fidesz

Retragerea Fidesz, partidul naţionalist aflat la guvernare în Ungaria, din cel mai mare grup politic din Parlamentul European, Partidul Popular European (PPE), este "doar o chestiune tehnică" pentru Ungaria, a spus şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, potrivit DPA, anunță AGERPRES.

Gergely Gulyas a subliniat că eurodeputaţii ungari ai Fidesz părăsiseră deja PPE, a relatat sâmbătă agenţia de presă MTI.

Markus Soeder, preşedintele Uniunii Creştin Sociale (CSU, conservatoare) din landul german Bavaria, a cerut ca Fidesz să fie dat afară din PPE.

Prin anunţul lui Orban că vrea să creeze o nouă alianţă europeană a forţelor de dreapta, Fidesz "şi-a luat în cele din urmă la revedere de la PPE şi de la valorile şi bazele sale creştin-democrate", a declarat Soeder pentru ziarul Sueddeutsche Zeitung.

Citește și: Denise Rifai atrage atenția lui Klaus Iohannis și Guvernului Cîțu: ‘Precedentul ce s-ar crea e cu mult mai periculos chiar și decât bătaia încasată de români pe 10 august’

Gergely Gulyas a declarat că Fidesz "nu şi-a schimbat concepţiile", ci a continuat să reprezinte valorile creştin-democrate şi conservatoare şi o imagine similară asupra familiei.

PPE, totuşi, nu mai este un partid de dreapta, a adăugat el. PPE a suspendat Fidesz în martie 2019. Măsura a însemnat că Fidesz nu mai avea drepturi de vot în cadrul PPE de atunci.

Săptămâna trecută, reprezentanţii Fidesz s-au retras din PPE, evitând o expulzare care era aşteptată.

Disputa dintre conducerea PPE şi Fidesz durează de mai mulţi ani. Politicile lui Viktor Orban privind refugiaţii, libertatea media, universităţile şi justiţia au făcut ca guvernul său conservator să intre în conflict cu alte partide din PPE, dar şi cu Comisia Europeană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.