Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONRC: 1.644 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primul trimestru din 2023

sfin.ro
onrc registrul comertului

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 2,11% în primele trei luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 1.644 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 365, în creştere cu 29,43% faţă de primul trimestru din 2022, potrivit Agerpres.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 120 insolvenţe (minus 16,08%), Cluj - 99 (minus 5,71%), Iaşi - 87 (plus 35,94%) şi Timiş - 64 (minus 24,71%).

Cele mai puţin insolvenţe s-au consemnat în judeţele Călăraşi - 2 (minus 84,62%), Botoşani - 7 (minus 22,22%) şi Ialomiţa - 7 (minus 56,25%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 467 (plus 14,18% comparativ cu perioada ianuarie-martie 2022), construcţii - 307 (plus 0,33%) şi industria prelucrătoare - 190 (minus 3,06%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.