Ons Jabeur s-a calificat în runda secundă a turneului de la Eastbourne

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 27-06-2023

Actualizat: 27-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook Ons Jabeur

Tunisianca Ons Jabeur, locul 6 în ierarhia tenisului feminin, a trecut uşor marţi de italianca Jasmine Paolini (42 WTA), cu 6-3, 6-2, în prima rundă a turneului WTA 500 de la Eastbourne (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 780.637 de dolari.

Ons Jabeur, favorită numărul 4 la acest turneu, va juca în optimi cu învingătoarea dintre Camila Giorgi (Italia, 67 WTA) şi Heather Watson (Marea Britanie, 149 WTA), conform Agerpres.

Tot marţi, brazilianca Beatriz Haddad Maia, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 8, s-a impus la capătul unui meci dramatic în faţa cehoaicei Marie Bouzkova (32 WTA), pe care a învins-o cu 3-6, 6-3, 7-6 (7/3), după mai bine de două ore şi jumătate de joc.

În aceeaşi zi, letona Jelena Ostapenko (17 WTA) a câştigat duelul cu cehoaica Barbora Strycova (677 WTA) în două seturi, 6-4, 6-3. Jelena Ostapenko a cucerit în weekend titlul la Birmingham, după o finală împotriva altei jucătoare din Cehia, Barbora Krejcikova.

În optimile de la Eastbourne, letona va primi replica britanicei Harriet Dart (142 WTA).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri