Președintele interimar al UNPR, Neculai Onțanu, a declarat marți că UNPR nu va susține votul în două tururi în cazul alegerilor locale.
„Am precizat, atunci, la Comitetul Naţional Executiv, că au fost câteva voci în cadrul şedinţei respective, dar nu s-a luat o hotărâre la nivelul partidului în legătură cu acest lucru (...) nu ştiu, dar în transparenţa necesară ar trebui să spunem că au fost 2-3 voci în partid care au aruncat şi această problemă, dar, repet, nu am luat o hotărâre în cadrul acelei şedinţe cu privire la două tururi. (...) Nu există o poziţie majoritară în partid pentru două tururi. Au fost câteva voci care au cerut acest lucru”, a susținut Neculai Onțanu, potrivit Mediafax.
Declarațiile vin în urma unei întâlniri pe care președintele interimar al UNPR a avut-o cu liderul social-democraților, Liviu Dragnea.
„Am avut o discuţie cinstită în legătură cu protocolul de colaborare dintre PSD şi UNPR şi văd că ne ţinem de cuvânt, iar ăsta este un lucru foarte bun (...) Am mai avut, avem în continuare. Suntem în cadrul unui protocol de colaborare, un protocol care, zicem noi, că merge bine, înţelegerile sunt bune la nivel parlamentar, grupurile noastre parlamentare colaborează bine cu grupurile parlamentare ale PSD, aşa cum ne-am angajat de la bun început în cadrul acestui protocol de colaborare”, a clarificat primarul Sectorului 2.
Neculai Onțanu a declarat de asemenea că partidul său va anunța în două săptămâni candidatul pe care îl va trimite în cursa pentru Primăria Capitalei, în vreme ce pentru primăriile de sector joi va exista o hotărâre cu propunerile de candidați.
În data de 7 martie, primarul Sectorului 2 declarase că există o anumită neîncredere în PSD și că în interiorul partidului său au fost exprimate poziții în care UNPR ar putea susține votul în două tururi în cazul alegerilor locale.
Neculai Onțanu: Există o anumită neîncredere în PSD.
Comentează