Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONU: 2.400 de civili au fost uciși sau răniți în Afganistan, în lunile mai și iunie

talibani

Aproape 2.400 de civili afgani au fost ucişi sau răniţi în mai şi iunie în timp ce luptele între insurgenţii talibani şi forţele de securitate afgane au escaladat, un număr record pentru aceste două luni de când au început să fie efectuate înregistrările în 2009, au anunţat luni Naţiunilor Unite, citate de Reuters.

Misiunea ONU de Asistenţă în Afganistan (UNAMA) a declarat într-un raport că a documentat 5.183 de victime civile între ianuarie şi iunie, din care 1.659 au fost decese. Numărul a crescut cu 47% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit agerpres.ro.

Numerele subliniază situaţia gravă pentru civilii afgani în timp ce lupte intense au început în mai şi iunie după ce preşedintele american Joe Biden a anunţat că trupele americane vor fi retrase până în septembrie, punând capăt unei prezenţe militare de 20 de ani în această ţară.

Lupte grele au avut loc în toată ţara în ultimele două luni în timp ce talibanii lansează ofensive majore, punând mâna pe districte rurale, puncte de trecere a frontierei şi capitale de provincii în jurul capitalei, determinând forţele afgane şi americane să efectueze lovituri aeriene în încercarea de respingere a insurgenţilor.

Negociatori s-au întâlnit la Doha, capitala Qatarului, în ultimele săptămâni, dar mai mulţi diplomaţi au avertizat că progresele substanţiale sunt puţine de la începutul negocierilor de pace în septembrie.

"Îi implor pe liderii talibani şi afgani să ia în seamă traiectoria sumbră şi îngrozitoare a conflictului şi impactul devastator asupra civililor", a declarat Deborah Lyons, reprezentant special al secretarului general al ONU pentru Afganistan, adăugând că "un număr fără precedent de civili afgani vor pieri şi vor fi mutilaţi în acest an dacă violenţa în creştere nu este împiedicată".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.