ONU:60.000 de migranţi au ajuns anul acesta în Europa pe ruta mediteraneană şi peste 1.720 au murit

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 30-05-2017

Actualizat: 30-05-2017

Article thumbnail

Sursă foto: NBC News

Cel puţin 60.000 de migranţi au ajuns în Europa via Marea Mediterană de la începutul anului şi peste 1.720 şi-au pierdut viaţa sau sunt daţi dispăruţi în urma naufragiilor, potrivit unui comunicat difuzat marţi de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), relatează DPA. În Italia, ţara unde ajung cei mai mulţi dintre migranţii care se îmbarcă în Libia către Europa, 'aproape 9.500 de migranţi şi refugiaţi' au fost debarcaţi în ultimele săptămâni, fiind înregistrate de asemenea 50 de decese, a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Babar Baloch, conform Agerpres.

Cel puţin 25 de oameni au murit în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi, duminică, au declarat supravieţuitori care au ajuns în portul sicilian Pozzallo, menţionează agenţia ANSA. Poliţia a arestat doi bărbaţi în baza unor acuzaţii de trafic cu migranţi şi omucidere.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri