Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONU, îngrijorată de sistemul autoritar al Chinei: ameninţă 'libertatea gândirii, exprimării şi reuniunii'

Twitter
Hong Kong

Raportori speciali ai Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) au avertizat vineri China că legea sa controversată asupra securităţii în Hong Kong constituie un risc pentru libertăţile din această fostă colonie britanică, informează AFP, relatează Agerpres.

Legea a intrat în vigoare la sfârşitul lui iunie în teritoriul autonom.

"Măsurile adoptate (...) prezintă un risc grav ca aceste libertăţi fundamentale să fie încălcate", afirmă raportorii într-o scrisoare datată din 1 septembrie, care acuză Beijingul că nu îşi respectă obligaţiile sale internaţionale.

Textul ameninţă în special "libertatea gândirii, exprimării şi reuniunii", avertizează experţii. El pare mai ales să "incrimineze libertatea de a exprima orice fel de critică la adresa Chinei".

Legea a fost adoptată de China prin evitarea Parlamentului local hong-kongonez şi înainte ca populaţia să poată lua cunoştinţă de textul final.

El sancţionează "subversiunea, secesiunea, terorismul şi complicitatea cu forţele străine". Această legislaţie alimentează temerile opoziţiei locale privind un mare regres în ceea ce priveşte libertăţile în vigoare în acest teritoriu cu 7,5 milioane de locuitori, restituit Chinei în 1997.

Numeroase ţări occidentale, cu SUA în frunte, au condamnat noua legislaţie.

Drept represalii, Washingtonul a revocat statutul comercial preferenţial al acestei fostei colonii britanice, a restrâns eliberarea de vize pentru responsabilii chinezi acuzaţi că "pun în discuţie" autonomia acestui teritoriu semiautonom şi a suspendat vânzarea de echipamente de apărare sensibile către Hong Kong.

Beijingul a denunţat o "ingerinţă" în problemele sale interne.

Hong Kong-ul ar trebui să se bucure de o largă autonomie în raport cu restul ţării condusă de Partidul Comunist Chinez (PCC), în virtutea principiului "O ţară, două sisteme". După 1997 locuitorii săi au beneficiat de libertatea de exprimare, libertatea presei şi de o justiţie independentă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.