Recent, un raport al ONU a tras un semnal de alarmă de-a dreptul devastator cu privire la gestionarea globală a resurselor de apă dulce. Autorii documentului nu se feresc să folosească termeni precum „bancrută hidrică” sau „faliment”, o realitate care pune sub semnul întrebării viitorul planetei. Acești termeni duri subliniază o realitate sumbră: omenirea a atins, sau chiar depășit, un punct de cotitură ireversibil.
Dacă la sfârșitul anului 2024 se vorbea deja despre depășirea punctului de non-întoarcere climatic, acel moment critic când sistemul climatic intră într-o schimbare autoîntreținută și ireversibilă, acum ne confruntăm cu o nouă realitate alarmantă, potrivit unu, edu.
Am depășit și punctul de non-întoarcere în gestionarea resurselor de apă potabilă
Potrivit unui raport publicat pe 20 ianuarie 2026 de Institutul Universității Națiunilor Unite pentru Apă, Mediu și Sănătate (UNU-INWEH), am depășit și punctul de non-întoarcere în gestionarea resurselor de apă potabilă.
Autorul acestui document este Kaveh Madani, un reputat om de știință iranian în domeniul mediului, care deține în prezent funcția de director al UNU-INWEH.
„Într-un context de schimbări climatice, pierdere a biodiversității, degradare a solului și inegalități în creștere, insecuritatea hidrică a devenit un risc sistemic ce frânează tot mai mult progresele în cadrul întregului Program de dezvoltare durabilă până în 2030 (Agenda 2030)”, se arată în introducerea raportului.
Acest plan de acțiune global, adoptat de Națiunile Unite în 2015, viza „transformarea lumii” prin eradicarea sărăciei, eliminarea inegalităților, combaterea schimbărilor climatice și asigurarea dezvoltării durabile pentru toți.
Acum, însă, Kaveh Madani subliniază că riscurile tot mai acute legate de resursele de apă dulce pun serios sub semnul întrebării realizarea acestei Agende ambițioase. Madani reamintește că apa este o componentă esențială pentru bunăstarea umană, sănătatea planetei și dezvoltarea durabilă.
Disfuncționalitățile în sistemele de aprovizionare cu apă generează consecințe la fel de rapide pe cât sunt de devastatoare: amenințări asupra recoltelor, a sistemelor energetice, a sănătății publice și a calității vieții în zonele urbane.
Pe lângă acestea, se adaugă migrațiile masive de populație cauzate de lipsa apei și, nu în ultimul rând, fragilizarea păcii în anumite regiuni ale lumii. Dar de unde provine această insecuritate hidrică, ce a condus la falimentul anunțat?
Omenirea continuă să considere apa potabilă o resursă infinită
Principalul motiv este că omenirea continuă să considere apa potabilă o resursă infinită. Realitatea este însă alta: în numeroase rezerve naturale, cunoscute sub numele de acvifere, pragurile de regenerare și limitele de siguranță au fost depășite de mult timp.
Astfel, termenii de „faliment” sau „bancrută”, împrumutați din domeniul economic, capătă un sens deplin: resursa de apă reprezintă un „capital” pe care omenirea nu ezită să-l risipească. Și, din nefericire, atunci când o societate își epuizează capitalul, sfârșitul este iminent.
Stabilitatea ciclului apei depinde de o schemă complexă de relații între sursele de reînnoire a resursei și punctele de prelevare. Însă, constatarea actuală este tranșantă: 70% dintre principalele acvifere ale planetei sunt într-un declin abrupt.
Simplu spus, omenirea a depășit pragul de regenerare al „veniturilor” de suprafață – precipitații, fluvii, râuri, ghețari – ajungând să epuizeze acum „capitalul” său, adică pânzele freatice adânci.
Consumul acestor pânze freatice profunde este, prin urmare, piatra de temelie a falimentului global al apei. Această apă dulce, stocată în straturi geologice poroase la mare adâncime și izolată de formațiuni impermeabile, se reînnoiește extrem de lent.
Din păcate, ciclul său de reînnoire se poate întinde pe parcursul a mai multor milenii. Chiar dacă vorbim despre resurse de apă dulce de calitate, protejate de poluarea de la suprafață, acestea sunt departe de a fi inepuizabile.
La final, se impune o întrebare crucială: mai poate fi inversat actualul declin? În realitate, există puține motive de optimism, deși posibilitatea de a acționa nu este complet exclusă.
Experții avertizează că numeroase rezervoare naturale au „depus armele”, iar o revenire la starea inițială nu mai este posibilă.
În acest context, devine urgent să se încerce limitarea pagubelor prin reformarea sectoarelor mari consumatoare de apă, în special agricultura, dar și industria și energia. Desigur, orice măsură eficientă trebuie să fie susținută pe deplin de o cooperare mondială robustă și concertată.
Comentează