Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Operațiune de amploare cu luptători S.I.A.S.: Au fost săltate 28 de persoane, într-un dosar de proxenetism

www.cyd.ro
mascați, percheziții

Un număr de 28 de persoane au fost conduse la audieri în urma percheziţiilor desfăşurate joi de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova şi cei ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, într-o cauză în care se efectuează cercetări privind infracţiunea de proxenetism.

Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, remis AGERPRES, descinderile au avut loc în municipiul Bucureşti, precum şi în judeţele Prahova (Ploieşti şi Poiana Câmpina), Braşov şi Giurgiu (în comuna Valea Dragului), la persoane bănuite că racolau femei pentru a practica prostituţia în ţară şi în Marea Britanie ori că facilitau practicarea prostituţiei.

Citește și: Rareș Bogdan aruncă-n aer scandalul momentului! Cine e omul din Guvern care ar fi primit mită

În urma percheziţiilor poliţiştii au ridicat sume de bani (30.000 de lei şi 2.000 de euro), telefoane mobile şi un pistol tip airsoft (nesupus autorizării) şi au indisponibilizat un autoturism în vederea cercetărilor.

"Astfel, începând cu luna iulie a.c., poliţiştii au documentat activitatea infracţională a mai multor persoane, care racolau femei în vederea practicării prostituţiei, atât în ţară, cât şi în Marea Britanie. De asemenea, parte dintre persoanele în cauză facilitau practicarea prostituţiei, prin închirierea de imobile în acest scop. În fapt, se pare că parte din persoanele bănuite închiriau diverse locaţii din ţară (Ploieşti, Braşov, Piteşti, Bucureşti, Cluj, Timişoara), unde plasau temporar femei în vederea practicării prostituţiei. Locaţiile erau schimbate frecvent, prostituatele desfăşurându-şi activitatea câte o săptămână sau două, după care plecau în alt judeţ", se precizează în comunicatul citat.

Citește și: Eugen Teodorovici a făcut marele anunț! Ce se întâmplă cu Autostrada Unirii

Dintre persoanele bănuite în această cauză, două ar fi pus la dispoziţia proxeneţilor, contra unor sume de bani, cu titlu de chirie, spaţii în diferite imobile, înlesnind astfel activitatea infracţională, iar cele din Bucureşti ar fi trimis femei pentru a se prostitua şi în Marea Britanie.

Acţiunea s-a desfăşurat cu suportul tehnic al Direcţiei de Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române. La percheziţii au participat luptători S.I.A.S. din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi echipe de la I.J.P. Prahova şi efective ale Poliţiei Capitalei şi I.P.J. Giurgiu. De asemenea, la activităţi au participat şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile "Matei Basarab" Ploieşti.

Citește și: Gabriela Firea a dat lovitura în Spania! Ce echipă de specialiști va veni și ce vor face .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.