Patru bărbaţi aflaţi într-o ambarcaţiune de agrement ce plutea sâmbătă în derivă pe Marea Neagră, în urma unor defecţiuni tehnice, au fost salvaţi de poliţiştii de frontieră de la Mangalia, a informat, sâmbătă, Garda de Coastă informează Agerpres.
"În data de 15.06.2019, Sistemul Integrat de Supraveghere Maritimă - SCOMAR a detectat o ambarcaţiune de agrement care se îndrepta spre marea teritorială a Bulgariei. Poliţia de Frontieră a interogat ambarcaţiunea respectivă, ocupanţii acesteia comunicând faptul că barca pluteşte în derivă din cauza unor defecţiuni tehnice pe care încearcă să le remedieze", conform unui comunicat transmis de Garda de Coastă.
Ocupanţii ambarcaţiunii de agrement au anunţat ulterior că au remediat defecţiunea tehnică avută, dar pentru că nu puteau face manevrele necesare, din cauza vremii nefavorabile, au solicitat ajutorul poliţiştilor de frontieră.
"Ulterior, persoanele de la bord au comunicat că, deşi au remediat defecţiunea, nu pot manevra ambarcaţiunea din cauza condiţiilor hidrologice nefavorabile, sens în care Garda de Coastă a informat MRCC Constanţa, care a declanşat acţiunea de salvare a persoanelor. Astfel, s-a dispus efectuarea unei misiuni cu o nava din cadrul Grupului de Nave Mangalia, care a asigurat conducerea ambarcaţiunii în siguranţă în Portul Mangalia", au menţionat reprezentanţii Gărzii de Coastă.
Potrivit sursei citate, cele patru persoane, bărbaţi cu vârste cuprinse între 32 şi 44 de ani, nu au avut nevoie de asistenţă medicală.
Acţiunea de salvare s-a desfăşurat prin cooperarea autorităţilor de frontieră din România şi Bulgaria, sub coordonarea Centrului Maritim de Coordonare Constanţa
Operațiune de salvare la Constanta - Patru bărbaţi aflaţi într-o ambarcaţiune de agrement plutind în derivă pe mare au fost recuperați de Garda de Coastă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

113
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
113

29
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
29

28
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
28

1.705
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
1.705

4.139
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.139

36
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
36

2.862
Justiția riscă blocajul total! CSM cere intervenția Guvernului pentru a patra oară: 'Este o sfidare a puterii judecătoreşti'
2.862

61
14 clădiri importante din Capitală urmează să fie reabilitate
61

45
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
45

51
Românii se tem că pensia nu le va ajunge. Ce îi îngrijorează cel mai mult pe cei de la oraș
51

105
Mișcare strategică istorică: România va exporta peste 1 milion de oi
105

1.101
Carambol cu victime: Patru copii și un adult, răniți după ciocniri în lanț pe o stradă din Timișoara
1.101

5.857
Haos la metrou! Metrorex anunță trenuri blocate după un incident. Recomandări pentru călători
5.857
















Comentează