Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Operațiune SPECTACULOASĂ - Poliția face aproape 100 de descinderi în toată România: sunt vizați comercianții de tutun (video/foto)

Tutun

În această dimineață, polițiștii de investigare a criminalităţii economice, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române, desfășoară 98 de percheziții, în 22 de județe și în Capitală.

Vezi și: Ripostă puternică a armatei israeliene în Fâșia Gaza după ce rachete palestiniene au lovit Tel-Aviv

Perchezițiile au loc pe raza municipiului Bucureşti și a județelor Dâmbovița, Călărași, Ilfov, Olt, Dolj, Argeș, Arad, Bihor, Ialomiţa, Ilfov, Botoșani, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Timiș, Prahova, Tulcea și Vâlcea, la persoane bănuite de comercializarea ilegală de tutun, la depozite şi la oficii utilizate pentru livrarea tutunului prelucrat.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada 2017-2019, cetățeni bulgari și români ar fi introdus, în mod frecvent, în România, tutun și frunze de tutun, prezentând la punctele de trecere a frontierei documente de însoțire a mărfii cu destinatar societăți comerciale din alte state din Uniunea Europeană.

În realitate, tutunul nu părăsea România, era descărcat în diferite locații clandestine din țară și transportat ulterior spre locul de prelucrare, fiind comercializat, folosindu-se, de regulă, serviciul de curierat.

Tutunul prelucrat ar fi fost promovat la vânzare în mediul online, pe site-urile de comerţ electronic, unde vânzătorul s-ar fi prezentat cu date de identificare false, folosind numere de telefon ale unor cartele prepay.

Vezi și: Anchetă MONSTRU la Facebook - Procurorii americani investighează tranzacțiile de date ale companiei (New York Times)

Activitățile se desfășoară în 5 dosare penale, instrumentate de polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și Serviciile de Investigare a Criminalităţii Economice Călăraşi, Dâmbovița, Olt și Teleorman, sub supravegherea Parchetelor de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal și Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, al Institutului Național de Criminalistică, Direcției Rutiere, Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din Poliția Română și al luptătorilor pentru acțiuni speciale din județele pe raza cărora se desfășoară descinderile.

În activități sunt angrenați și specialiști ai Direcției Generale a Vămilor, cu 2 echipaje canine.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.