Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Operațiunea Marea Racolare a fost declanșată de PSD

pixabay.com
diverse, umbra, timp

Simțind că ALDE acționează de la o vreme pe o partitură diferită, șefii PSD vor să își asigure spatele. Pe lângă asigurarea sprijinului parlamentar al UDMR și a unei mari părți din Grupul Minorităților Naționale, liderii social-democrați au început operațiunea de racolare ”din toate părțile” a parlamentarilor. În acest sens s-a constituit la nivelul central al PSD o celulă de criză coordonată de Darius Vâlcov cu baza în sediul central al partidului din Bulevardul Kiseleff.

Schimbare radicală din 12 octombrie: Care va fi noua denumire a CARBURANȚILOR

”Sunt ca un fel de grupă de asalt. Îi i-au la telefon pe toți parlamentarii (n.a. inclusiv ALDE) care nu sunt de la PSD și stabilesc întâlniri și necesități/doleanțe ale acestora în vederii asigurării sprijinului lot”, susțin surse la vârful PSD. Decizia de înființare a acestei Celule îi aparține lui Liviu Dragnea care este convins că e doar o chestiune de timp până când ALDE va părăsi Coaliția din rațiuni electorale.

STIRIPESURSE.RO consultat mai multe surse din PSD și ALDE și din ambele părți au fost confirmări cu privire la Operațiune. ”Știu că Nae, Codrin, Mitralieră și Darius sună în draci parlamentarii”, a indicat un important personaj social-democrat.

Măsuri de securitate EXTREME la petrecerea de ziua de naștere a iubitei lui Liviu Dragnea: Pază pe acoperiș și camuflaj total VIDEO

Cei de la PSD sunt conștienți și de faptul că ar putea avea probleme la Legea offshore și alte legi importante unde cei de la ALDE, mai ales după vizitele lui Tăriceanu la Bruxelles, au devenit mai selectivi și mai nuanțați. Asta pe lângă marea problemă care ar putea apărea la remanierea care se va face imediat după referendumul din 6-7 octombrie și când în cazul unei remanieri a Ministrului Justiției ar putea apărea ceva sincope majore în Coaliție - ANALIZA SEPARATA AICI.

Potrivit calculelor din Celula de criză și de la partenerii conduși de Tăriceanu, în cazul unei defecțiuni majore cei de la PSD s-ar putea baza liniștiți pe jumătate din efectivele ALDE, cam tot atât de la PMP și cam 30-40% din efectivele PNL.

Până la o eventuală folosire în forță a recoltei Celulei de criză, Liviu Dragnea se va ocupă de Marea uniformizare din partid - Vezi AICI și AICI.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.