Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Opera lui MM Stoica, scrisă în închisoare: Twitter, zâmbilici, glumițe și predicate lipsă

coperti

coperta 1Există zile când scrii despre tragedii și catastrofe. Și există zile când scrii despre farse. În seria "farse", am obținut Competiția, cartea de 111 pagini a lui Mihai, „MM” Stoica. Competiția este o lucrare "științifică" ce a contribuit la decizia de eliberare înainte de termen (unii ar zice prematură) a autorului. Cartea are  cinci capitole (plus bibliografie).

I Introducere

Într-o lucrare științifică introducerea ar cuprinde descrierea problemei și, eventual, descrierea tezei ce urmează a fi demonstrată.

În cartea lui Stoica, introducerea este de fapt o înșiruire de fapte istorice extrem de seci, care preced lansarea UEFA Champions League. Apare în text primul smiley. Adică, serios,"?".

II Istoric

După ce nu a descris ce vrea să ne demonstreze, Stoica ne propune un istoric al Champions League. Istoricul include, pentru fiecare sezon, 1-2 pagini de text de calitate medie-jurnalistică, urmată de 1,5 pagini de statistici sportive. Citez mai jos integral unul din paragrafe:

Primul sezon în care UEFA a decis să atribuie 3 puncte pentru victorie, păstrând în rest formatul ediției precedente.”

Observați eleganța frazei fără predicat.

istoric

În acest capitol începem să vedem și o notație științifică specifică autorului.

formula

III Statistici

Aici găsim grafice care ilustrează statistici ceva mai agregate decât la capitolul anterior. Evident, fără indicația precisă a sursei, definiția termenilor sau orice altceva care să ne spună de ce ne-ar interesa o cifră sau alta.

IV Miza financiară

Să rezumăm: la Introducere a fost mai mult un istoric, la Istorie a fost mai multă statistică primară și la Statistici au fost mai mult grafice fără explicații. Față de aceste așteptări scăzute, m-am bucurat să văd primele propoziții închegate. Stoica spune, în esență, că în joc sunt mulți bani. Tot capitolul are trei pagini.

V Încheiere

În încheiere ar trebuie să vedem încă odată cum a fost demonstrată miza anunțată la începutul cărții. Ce primim în schimb este un top plasat direct sub titlu. Apoi ni se explică cum acela e un top 20 (de ce 20?) al celor mai bine plătiți sportivi. Concluzia este ca la capitolul anterior: mulți bani.

Aaaa, și ni se mai spune că imnul Champions League provoacă emoții oricui atunci când este intonat. Mă întreb cum a testat această teză.

Tot capitolul are două pagini.

coperta 2Despre stil și documentare în opera lui MM Stoica

După cum poate ghiciți, am fost puțin rău cu Stoica. Autorul înțelege că subiectul este arid și caută să îl facă mai accesibil prin folosirea a 4-5 zâmbilici (smileys, ?, ?) și un thumbs up (?). În plus, la final ne asigură că, din moment ce Liga Campionilor nu este populată de echipe campioane, rezultă că denumirea este "o glumă". O glumă bună, spune el, confundând "bănos" cu "bun".

Și acuma, cireașa de pe tort, voi copia mai jos întregul capitol de bibliografie:

1. www.uefa.com

2. UEFA Champions League Statistics Handbook

3. Twitter: @ChampionsLeague

Bine că nu a citat și referat.ro. Dar să încheiem la modul mai serios. Lucrarea lui Stoica are surse puține și prost citate, nu își definește o problemă pe care să o exploreze cu informațiile din surse, nu are o metodologie, nu demonstrează (mai) nimic și, una peste alta, nu este o lucrare științifică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.