Operaţiune de amploare în Kosovo: Fiul unui fost preşedinte, inculpat într-un mega proces

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 19-05-2016

Actualizat: 19-05-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un procuror al Misiunii europene de poliţie şi justiţie (EULEX) în Kosovo a inculpat 20 de persoane pentru vânzarea frauduloasă de vize Schengen în schimbul a mii de euro, transmite joi Reuters, citând un comunicat oficial. Printre inculpaţi se află şi fiul lui Ibrahim Rugova, primul preşedinte al Kosovo, între 1992-2006, decedat în timp ce se afla în funcţie.

Ancheta penală a fost declanşată în februarie 2014, după ce poliţia a arestat 10 persoane care vindeau vize obţinute de la ambasada Italiei la Priştina, posibil cu implicarea unor membri ai reprezentanţei diplomatice. 'Prezumtivele activităţi infracţionale se întind pe o perioadă între 2011-2014 şi privesc vânzarea de vize Schengen obţinute prin corupţie şi fals', a precizat biroul procurorului într-un comunicat.

Acuzaţiile se referă la crimă organizată şi trafic de migranţi. În 2014, poliţia a descoperit sute de paşapoarte fotocopiate, cereri de viză, copii ale unor cărţi de identitate, fotografii şi alte documente în locuinţa lui Uke Rugova, fosta reşedinţă a tatălui său, Ibrahim Rugova, conform Agerpres.

 

Conform anchetatorilor, clienţii plăteau între 2.700 şi 3.500 de euro pentru o viză Schengen.

 

Comisia Europeană a propus recent ridicarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii din Kosovo care călătoresc cu paşaport biometric în Uniunea Europeană - cu excepţia Marii Britanii şi a Irlandei - şi în cele patru state asociate din Spaţiul Schengen (Elveţia, Islanda, Liechtenstein, Norvegia) pentru o perioadă de 90 de zile.

 

Kosovo are o populaţie de 1,8 milioane de locuitori. În jur de 800.000 de kosovari trăiesc în străinătate, mai ales în Europa Occidentală, unii dintre ei în mod ilegal.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri