Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Operaţiune de amploare în Spania şi Maroc: Patru jihadişti, arestaţi într-o operaţiune antiteroristă

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Patru bărbaţi suspectaţi de recrutare pe internet în favoarea organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI) au fost arestaţi, marţi, în Maroc şi Spania într-o operaţiune antiteroristă comună, au indicat surse oficiale de la Madrid, citate de AFP. Poliţia marocană a efectuat o arestare la Tanger, în nordul Marocului, în timp ce în Spania poliţia a arestat trei suspecţi la Figueras, Girona (ambele în Catalonia) şi în localitatea Parla, din apropiere de Madrid, conform Agerpres.

Potrivit Ministerului de Interne spaniol, această operaţiune a permis 'neutralizarea unei ameninţări grave'. Suspectul marocan de la Tanger este considerat membru al SI responsabil pentru propagandă, iar cel arestat la Parla, un marocan în vârstă de 44 de ani naturalizat spaniol, era în curs de 'radicalizare avansată' şi căuta complici pentru a comite un 'act violent'. Ceilalţi doi suspecţi, doi fraţi marocani cu vârste de 30, respectiv 31 de ani, desfăşurau o 'propagandă virală cu utilizarea masivă a reţelelor de socializare online', piratând conturi, au precizat autorităţile spaniole.

Toţi cei arestaţi sunt suspectaţi de înrolare voluntară în rândurile SI, de 'propagandă şi glorificare a crimelor barbare' comise de combatanţii jihadişti şi de incitare la desfăşurarea unor operaţiuni teroriste, a menţionat la rândul său Ministerul de Interne marocan. Această operaţiune antiteroristă comună a survenit la aproape patru luni de la dublul atentat de la Barcelona şi din staţiunea catalană Cambrils, soldat cu 16 morţi şi 125 de răniţi, în 17 şi 18 august. Marocul a fost, la rândul său, ţinta unor atacuri teroriste în 2003 (45 morţi la Casablanca) şi în 2011 (17 morţi la Marrakech).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.