Unul dintre cei patru cetăţeni ucraineni blocaţi în Munţii Maramureşului, în timp ce încercau să ajungă în România traversând graniţa alpină, a fost recuperat luni după-amiază cu ajutorul unui elicopter SMURD, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Oana Pârcălab, notează Agerpres.
"Una dintre persoane a fost ridicată de către colegii de la ISU", a declarat Oana Pârcălab.
Între timp, din cauza condiţiilor meteo dificile în zona montană cel de-al doilea cetăţean ucrainean nu a mai putut fi ridicat cu elicopterul.
"A doua persoană nu va mai fi extrasă cu elicopterul. Condiţiile meteo nu mai permit intervenţia aeriană. A fost inserat un salvamontist la victimă, misiunea de salvare continuă cu mijloace terestre. O echipă formată din poliţişti de frontieră şi salvatori montani a pornit pe jos spre locul respectiv", a precizat Oana Pârcălab.
Conform aceleiaşi surse, operaţiunile de salvare vor continua şi în timpul serii de luni, încercându-se recuperarea celorlalţi ucraineni aflaţi pe munte.
"Se depun toate eforturile pentru finalizarea cu succes a activităţilor de cutare şi salvare. Toate echipajele de salvare sunt pe poziţii, în speranţa că timpul va permite, totuşi, reluarea activităţii de extragere a celei de-a doua persoane împreună cu salvamontistul rămas acolo", a mai precizat Oana Pârcălab.
Potrivit autorităţilor implicate în operaţiunea de salvare, doi dintre ucrainenii blocaţi în Munţii Maramureşului sunt în situaţie critică, aflându-se într-o zonă greu accesibilă din cauza reliefului accidentat şi condiţiilor atmosferice în permanentă schimbare.
Alte două persoane, din grupul de şase cetăţeni ucraineni, au fost recuperate de pe munte în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică.
Operațiune de salvare îm Munţii Maramureşului: Unul dintre cei patru cetăţeni ucraineni a fost extras de pe munte
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

237
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
237

482
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
482

1.382
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
1.382

1.674
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
1.674

1.172
Fost șef al Statului Major avertizează: 'Iranienii ar putea să vizeze bazele militare americane din România'
1.172

659
Horoscopul lunii aprilie 2026. Nativii sunt iubiți
659

2.140
Italia, de patru ori campioană mondială, a ratat pentru a treia oară consecutiv prezența la Cupa Mondială. Ultimele patru țări calificate
2.140

1.942
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
1.942

1.258
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
1.258

1.335
Sărutul pe mâna femeii este considerat drept agresiune. Spania pune la zi un gest de politețe din cele mai vechi timpuri
1.335

1.004
Tulburător: Cotard, boala care îî face pe oameni să creadă că au murit, deși respiră, se hrănesc și merg
1.004

2.188
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.188

721
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
721
















Comentează