Premium
În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă propune o analiză a jurnalistului Ion Cristoiu pe tema modului în care liderii PSD au reacționat după decizia prin care ÎCCJ l-a condamnat pe Liviu Dragnea la trei ani și sașe luni închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu.
Evenimentul Zilei:
(...) A fost sau nu corectă decizia Înaltei Curți?
Eu am scris că n-a fost, că a ținut de un Plan bine pus la punct, că totul, de la Sentință pînă la teatrul amînării, a făcut parte dintr-un spectacol mediatic. Numai că eu am dreptul moral să scriu și să spun asta:
1. N-am nici o demnitate în statul român, sînt jurnalist și asta-mi dă dreptul să mă pronunț liber despre orice.
2. E vorba de o sentință care privește pe altul.
În cazul Liviu Dragnea lucrurile au stat net diferit.
Și premierul, și liderii PSD care au atacat sentința au demnități în statul român. Acest statut le impune anumite constrîngeri în materie de libertate a opiniilor. Întreg tărăboiul a fost declanșat numai și numai pentru că Șeful a fost condamnat. Punerea la îndoială a sentinței a avut imaginea unei lingușiri a Șefului de către subordonați.
În mai multe rînduri am scris și am zis că lupta pentru denunțarea abuzurilor, pentru curmarea politicii de folosire a luptei împotriva corupției pentru interese politico -mafiote, pentru lichidarea Statului paralel nu poate fi dusă fără sprijinul opiniei publice. E o cerință elementară nu numai în democrație, dar și în dictaturi. Fără nemiloasa preocupare de a convinge Poporul că tot ceea ce faci stă sub semnul idealului dezinteresat și nu al interesului personal al cuiva, orice campanie, orice luptă e un eșec din start. Una dintre explicațiile eșecurilor răsunătoare înregistrate de lupta împotriva statului paralel stă în implicarea în această luptă a unor personaje lipsite de dreptul moral de a lupta cu statul paralel. Toate măsurile gîndite de PSD pentru corectarea anomaliilor din Legile Justiției, din Codurile Penale au fost grav afectate de imaginea lor de acțiuni pentru rezolvarea intereselor personale ale lui Liviu Dragnea. CCR a cerut modificare articolului privind abuzul în serviciu prin introducerea pragului. Contrar aiurelilor unor politicieni și jurnaliști, CCR n-a declarat anticonstituțional articolul care reglementează abuzul în serviciu. CCR a dat o decizie de îndrumare pentru legiuitor, Legiuitorul n-a modificat nici azi articolul prin introducerea unui prag. De ce? Pentru că această simplă operațiune a fost dintr-un început compromisă prin interesul lui Liviu Dragnea. Pentru a scăpa de proces, Liviu Dragnea avea nevoie de un anume prag. Și atunci tot ceea ce teoretic PSD a făcut pentru a pune de acord Codul cu decizia CCR a părut românilor o operațiune de salvare a lui Liviu Dragnea. La finele ședinței, Liviu Dragnea a anunțat războiul total împotriva statului paralel (Mai multe detalii AICI)
RFI:
Dezbaterea, în Europa, legată de fenomenul migratoriu s-a înveninat nu doar datorită şocului dintre două viziuni, ci şi datorită limbajului. Un termen la care a recurs preşedintele Emmanuel Macron i-a iritat foarte tare pe populiştii italieni, dar şi alte expresii utilizate de diverşi lideri sau de presă nu sunt agreate de cei vizaţi.
Aflat săptămîna trecută în deplasare de lucru în Bretania, şeful statului fracez a recurs la un termen mai puţin diplomatic pentru a se referi la guvernele populiste şi la aliaţii lor din Europa. Citez din discursul său: „Îi vedeţi cum cîştigă teren, ca o lepră, mai peste tot în Europa, în ţări unde consideram imposibil să-i vedem că reapar. Ei spun lucrurile cele mai grave şi noi ne obişnuim cu ele. Ei se dedau la cele mai grave provocări şi nimeni, absolut nimeni, nu se scandalizează.”
Preşedintele Macron făcea, evident, aluzie, la retorica multor populişti, naţionalişti şi lideri de extrema dreaptă pentru care imigraţia este echivalentă cu o invazie, cu o ocupare a unor părţi din teritoriul european, cu implantarea unei contra-culturi musulmane în Europa, chiar cu exctincţia civilizaţiei europene. Cuvîntul „lepră” folosit de Emmanuel Macron nu a fost însă digerat de unii oameni politici, nici în Franţa şi nici în Italia.
La Roma, ministrul de interne Matteo Salvini i-a răspuns în felul următor lui Emmanuel Macron: „Poate că noi suntem nişte populişti leproşi, dar eu nu primesc lecţii de la Franţa decît dacă îşi deschide porturile pentru vasele de imigranţi”. (Mai multe detalii AICI)
Adevarul:
Vorbe frumoase care se predau la cursurile de educaţie civică sau cu care sunt îndoctrinaţi studenţii de la facultăţile de ştiinţe politice, vorbe apoi repetate conştiincios că doar aşa se trec examenele.
Realitatea este însă cu totul şi cu totul alta.
Din momentul în care vechile motivaţii ideologice au dispărut aproape fără urmă, când partidele politice nu au mai avut de oferit altceva decât o gargară demagogică într-atât de ieftină, încât a devenit ridicolă, odată cu demonetizarea ofertei întregii clase politice, se revine la climatul şi raţionamentele de forţă pe care, istoric, le regăsim în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. Argumentele disputei devin din ce în ce mai primare, totul reducându-se la apartenenţa de grup, fie de simpatizanţi politici, fie la o etnie sau un popor care se proclamă superior tuturor celorlalte.
Şi, de fapt, pe măsură ce atmosfera se tensionează, vedem cum se reduce numărul şi calitatea ideilor, a argumentelor odinioară bazate pe principiile „liberale“ ale disputei, contradicţiei inteligente bazate pe opoziţia de teze contrare generatoare de soluţii urmând logica celei mai bune soluţii. În schimb, cu cât atmosfera este mai incendiară, raţionamentele grupurilor contrare preiau un pachet prefabricat de teme, atent ordonate în funcţie de potenţialul lor de a unifica un grup protestatar. Se apelează din ce în ce mai des la sentimentul patriotic invocat în tuşe din ce în ce mai groase şi a cărui flamură este cu atât mai uşor de ridicat cu cât „celălalt“ este descris ca duşman, simpatizant al duşmanului sau chiar plătit de duşman pentru a destabiliza ţara, pregătit fiind ca, la momentul oportun, să vină să sugă sângele poporului. (Mai multe detalii AICI)
Digi24:
Două construcţii faraonice începute de Nicolae Ceauşescu sunt abandonate de aproape 30 de ani. În ciuda semnării unor parteneriate public-private, investiţii majore de peste două miliarde de euro sunt blocate. Nepăsarea şi lipsa de voinţă politică sunt principalele cauze care au condus la încremenirea proiectelor. Casa Radio şi Esplanada, două terenuri extrem de valoroase, situate în centrul Capitalei, sunt lăsate de izbelişte de autorităţi. Specialiştii care au lucrat pentru cele două investiţii nu văd o soluţie pentru cele 23 de hectare invadate de vegetaţie, în acest moment reluarea lucrărilor fiind un vis îndepărtat.
"La Casa Radio structura a avansat mai rapid pentru că era o echipă de la noi specializată într-o structură specială, de jos până sus. Este singura construcţie din lume care are o structură de jos până sus în beton armat cu armătură rigidă. Deci este metal îmbrăcat în beton armat", a declarat Mircea Mironescu, inginer structurist.
„Bănuiesc dezinteres şi o proastă gestionare a problemei, mai ales generată de schimbările de guvern. Asta este o problemă a administraţiei româneşti, pierderea memoriei administrative în momentul în care se face o schimbare”, spune Gheorghe Pătraşcu, fost arhitect şef al Capitalei.
De aproape 30 de ani, două terenuri a câte zece hectare din centrul Capitalei sunt lăsate în paragină.
„A fost o investiţie făcută de Ceauşescu în ultimii ani de mandat, în 23 august 1989 aici a avut loc defilarea. A rămas în ruină, în 2004, printr-o lege, în mod miraculos, nu printr-o hotărâre de guvern, s-a dat în concesiune terenul de 10 hectare împreună cu clădirea de pe el, unor investitori care au promis că fac un mare mall şi trei blocuri, dintre care un bloc, asta era câştigul statului român”, spune Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul. (Mai multe detalii AICI)
