Premium
În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă prezintă o analiză din Ziarul Financiar privind neperformanța economică a României, la 28 de ani de la Revoluție, ca o consecință directă a slăbiciunii instituționale.
Ziarul Financiar:
(...) Cu un sistem puternic de oprire a abuzurilor bine construit încă din anii ‘90, cu oameni de elită în structurile necesare şi nu haite de partid, România ar fi avut astăzi un PIB de 1.000 mld. euro, nu de 200 mld. euro, şi un salariu minim de 1.000 de euro pe lună. Un PIB aşa cum resursele sale naturale unice în Europa de Est şi înzestrarea poporului român îl cer.
Creşte astăzi un sentiment de impunitate pentru cei care şi-au împărţit pur şi simplu activele după 1990 fără să dea socoteală în faţa nimănui. Dar o linie se va trage.
Nu poate merge la infinit ameţeala oamenilor. Istoricul Bogdan Bucur spunea recent la ZF Live cum fruntaşi ai românilor din Transilvania transmiteau mesaje de sprijin necondiţionat către puterea de la Viena în anii 1914-1918, înainte de Unire. Cine putea şti, spune istoricul Bogdan Bucur, că peste puţin timp va cădea Imperiul Austro-Ungar? Cine putea şti în 1989 că va cădea regimul de atunci?
Cine putea şti în anii ’30 că vor urma naţionalizările şi desfiinţarea proprietăţii private, care au dus ţara înapoi cu o sută de ani?
În urmă cu 28 de ani, în aceste zile se năştea o altă Românie, a libertăţii. Nici o altă ţară din est, în afară de Bulgaria, nu a mai experimentat apoi căderile economice suferite de România. Astăzi, privind retrospectiv, se vede că slăbiciunea instituţională a fost sursa primă a haosului din relaţiile economice între întreprinderi, a inflaţiei de 300% pe an şi a pierderii de milioane de locuri de muncă. Fără o forţă deasupra, fără o legislaţie coerentă şi protecţia activelor de la devalizare, capitalul local a fost distrus.
La o populaţie de 20 de milioane de locuitori, dublă faţă de cea a Cehiei sau Ungariei, avem astăzi doar 4,8 milioane de salariaţi, mai puţini decât în cele două ţări, pentru că ţesutul industrial al României se reface cu greu.
Fără legi bune şi instituţii de control puternice, toată creşterea economică pe care o traversează în aceşti ani România se va risipi, se pierde printre degete. (Mai multe detalii AICI)
Adevărul:
După ce zeci de ani, PSD a fost inamicul Regelui şi al ideii de monarhie în România, dintr-o dată discipolii lui Ion Iliescu s-au trezit vrăjiţi de farmecele blazonului regal. La Craiova, procesiune pesedistă cu lacrimi în ochi, la Bucureşti toate notabilităţile partidului marcate aparent de moartea Regelui, de parcă nu l-ar fi alergat cu miliţienii pe autostradă şi nu ar fi cerut în Parlament expulzarea definitivă a Majestăţii Sale.
Sau mai degrabă noul discurs ţine de anti-valorile despre care amintea Regele cu aceeaşi ocazie, cinismul, agăţarea de putere cu orice preţ, punerea mai presus de ţară a interesului personal?
Discutând cinic, care ar fi avantajele PSD în lansarea unei asemenea discuţii?
În primul rând, pentru PSD dispariţia Regelui înseamnă că scapă de un stres. Partidul acesta, prefabricat din module ale Partidului Comunist, a avut meru un complex de legitimitate. După fuga lui Ceauşescu, „emanaţii Revoluţiei” au avut mari dificultăţi în a justifica accesul lor la putere. Regele, deşi singur şi departe de ţară, a fost perceput ca o ameninţare pentru că putea ridica problema legitimităţii şi a întoarcerii la sistemul politic de dinainte de venirea comuniştilor la conducerea României.
Acum, fără Rege, PSD poate să vorbească liniştit de monarhie pentru că nu mai simte niciun pericol. Partidul îşi mai schimbă încă odată faţa pozând într-o formaţiune deschisă, care nu ezită să consulte poporul, dacă e nevoie. (Mai multe detalii AICI)
RFI:
Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite urmează să voteze joi 21 decembrie o rezoluţie prin care este condamnată decizia Statelor Unite ale Americii de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului. Potrivit agenţiei France Presse, dintre cele 193 de ţări membre în ONU, în jur de 180 vor vota rezoluţia. Strategia ţărilor arabo-musulmane, aflate la originea acestei rezoluţii, este de a demonstra că Statele Unite sunt izolate pe plan internaţional în privinţa chestiunii Ierusalimului.
In acest final de an, şi în preajma Crăciunului, conflictul în jurul Ierusalimului provoacă o înveninare a atmosferei generale. Un înalt demnitar catolic de la Ierusalim îi reproşează de altfel lui Donald Trump că a “întinat” spiritul acestei sărbători, prin recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului. Sute de creştini şi-au anulat, s-ar părea, în acest context tensionat, vizitele programate iniţial la Ierusalim cu ocazia Crăciunului. Arhiepiscopul Pierbattista Pizzaballa, administrator apostolic al Patriarhiei romano-catolice de la Ierusalim îi cere lui Donald Triump să fie receptiv la ceea ce spun şi alte comunităţi creştine, şi nu doar la ceea ce îi cer evangheliştii americani de care este legat liderul de la Casa Albă.
Textul care urmează să fie votat joi de Adunarea generală ONU este practic similar cu cel al rezoluţiei respinsă prin veto, luni, de Statele Unite în cadrul Consiliului de Securitate ONU. Diferenţa este că atunci cînd votează Adunarea generală ONU, nimeni nu are drept de veto, dar nici rezoluţiile adoptate nu au caracter constrîngător.
Intregul edificiu onusian traversează un moment de turbulenţe grave. Washington-ul ameninţă practic cu sancţiuni sau represalii ţările care primesc pe de o parte ajutoare americane, dar care pe de altă parte vor condamna America în contextul acestui vot. Tonul adoptat de Nikki Haley, ambasadoarea americană la ONU, este lipsit de nuanţe diplomatice. Citez dintr-o declaraţie a ei preluată de Agenţia France Presse: “Preşedintele Donald Trump va observa cu atenţie acest vot şi mi-a cerut să-i semnalez ţările care vor vota împotriva noastră.”
Potrivit unor surse diplomatice, Washington-ul s-ar fi angajat de altfel într-o campanie de presiuni pe lîngă ţările care intenţionează să voteze în favoarea rezoluţiei. De notat că respectiva rezoluţie este propusă votului general la ONU de către Turcia şi Yemen, în numele Organizaţiei pentru cooperare islamică. Iar Turcia este, în principiu, un aliat al Americii, pentru că face parte din Alianţa Atlantică, pact militar finanţat în primul rînd cu bani americani. (Mai multe detalii AICI)
contributors.ro:
Aici am ajuns. La Viena, șeful partidului de extremă-dreapta, fondat cu ani în urmă de foști naziști, se instalează vicecancelar, numind și un expert independent (cu susținerea sa politică) în funcţia de ministru de Externe al Austriei.
La Budapesta, premierul intrat într-o nouă campanie electorală se luptă cu “inamicul public” nr. 1 George Soros, dorește închiderea Central European University și se războiește cu Uniunea Europeană, de la care ridică altminteri saci de bani, vrând totodată omogenitatea și puritatea etnică a Ungariei și glorificând modelul “omului de stat excepțional Miklos Horthy”.
La Praga, un miliardar cercetat penal pentru fraudarea fondurilor europene, ajuns premier luna trecută, se opune explicit monedei Euro și acceptării migranților în Cehia (țară în care există doar 12 refugiați politic acceptați oficial) iar la Varșovia vicepremierul bancher avansat premier zilele trecute promite continuitate în modificarea legilor justiției, criticată de Uniunea Europeană pentru anularea independenței Justiției, chiar dacă știe că în curând Comisia Europeană ar putea activa articolul 7 împotriva Poloniei, suspendându-i dreptul de vot pentru neresepectarea sistematică a deciziilor Consiliul European.
La București, doi inculpați, doi penali, ambii repetenți în facultate, conduc cele două camere ale Parlamentului și cele două partide de guvernământ, iar un al treilea repetent, care a făcut Facultatea de Drept la (mare) “distanță”, la filiala din Drobeta Turnu-Severin a unei universități private, conduce Comisia Juridică din Camera Deputaților, o poziție importantă în lupta puterii de la București împotriva statului de drept. Acestea sunt informații din surse publice, nu trebuie să jeneze pe nimeni, ținând în fond de lupta tenace, încă din tinerețe, a acestor distinşi domni cu școala și cu învățătura. Nu sunt atacuri la persoană, ci aprecieri ale spiritului lor constant de frondă la adresa „statului paralel” al învăţăturii, şi trebuie să ştim cine ne conduce.
Cum s-a ajuns aici? În acest text ne interesează mai mult involuțiile din fostul spațiu comunist al Europei Centrale (Austria comportă un alt tip de explicație, asupra căreia vom reveni cu altă ocazie), spațiu care cunoscuse totuși vreo două decenii relativ bune după anii 2000. Sunt mai multe motive ale declinului politic. (Mai multe detalii AICI)
