Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 a ajuns, joi, la 475 în judeţul Gorj, cu opt mai multe decât miercuri, a informat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Daiana Militaru, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, nu mai există persoane în carantină instituţionalizată. Un număr de 436 persoane se află în autoizolare la domiciliu, dintre care 38 au intrat în autoizolare în ultimele 24 de ore, iar 178 au ieşit din autoizolarea la domiciliu.
"Potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul judeţului Gorj, până în prezent, au fost înregistrate 475 de cazuri confirmate cu COVID-19. Dintre acestea, 230 de persoane sunt vindecate şi externate, iar 12 persoane au decedat. Direcţia de Sănătate Publică Gorj face apel, în continuare, către cetăţeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte normele de conduită sanitară şi distanţare interpersonală, precum şi reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii şi limitării extinderii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2", a transmis Daiana Militaru.
De la începutul pandemiei, la nivelul judeţului Gorj s-au prelevat 5.429 de probe pentru teste, dintre care 179 sunt în aşteptare.
Opt cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore în județul Gorj
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

24
Accident în Suceava între un microbuz şi un autoturism. Trei persoane sunt implicate
24

2.416
Salarii care trec de 10.000 de lei. În ce domenii sunt cele mai bănoase meserii din România
2.416

7.048
România încă mai are de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Ministerul Finanțelor a dat cifrele
7.048

53
Simularea Evaluării Naţionale începe luni, cu proba de Limba şi Literatura Română. Cele mai recente date ale Ministerului Educaţiei arată că examenul se desfăşoară în peste 97% dintre şcoli
53

5.235
Schimbare radicală de destin până la finalul lunii martie: află dacă ești pe lista norocoasă a astrelor
5.235

1.250
Nu arunca cojile de banane – ascund un mare secret pentru grădină
1.250

925
Horoscopul zilei de 17 martie 2026. Gemenii au o zi plină de conversații și întâlniri interesante. Află ce se întâmplă cu zodia ta
925

218
Accident șocant în Sălaj: Biciclist ucis, șoferul băut a fugit de la locul faptei
218

56
VIDEO ÎPS Teodosie, la un eveniment dedicat adicțiilor și organizat de Mănăstirea Văcăreștii Noi: 'Sensul vieții noastre este relația cu Dumnezeu, întâlnirea cu Dumnezeu și petrecerea cu Dumnezeu în veșnicie'
56

98
VIDEO PS Ambrozie, la Mănăstirea Comana: 'Ca să poți să-ți iei crucea cu adevărat înseamnă să accepți tot ceea ce vine de la Dumnezeu'
98

2.401
Sfârșit tragic în Bihor: O parapantă cu motor s-a prăbușit, pilotul și o tânără și-au pierdut viața
2.401

48
PS Nectarie de Bogdania: 'Crucea nu este însă un simbol al disperării, ci este semnul biruinței. Înainte de Înviere stă Crucea'
48

829
Aflat la Târgu Secuiesc, președintele Ungariei vine cu un mesaj de unificare! 'Într-o zi vor erupe'
829
















Comentează