Opt islamişti indieni, daţi în urmărire după ce i-au tăiat gâtul unui gardian şi au evadat dintr-o închisoare, au fost ucişi luni de poliţie, informează AFP, potrivit agerpres.
Presupuşi membri ai mişcării interzise Students Islamic Movement of India (SIMI), cei opt au evadat în mod spectaculos în noaptea de duminică spre luni dintr-o închisoare din Bhopal (centru), atacându-l pe supraveghetor cu farfurii din tablă pe care le-au ascuţit. Apoi, ei au sărit zidul cu ajutorul unei corzi confecţionate din cearşafuri de pat legate între ele.
Citeşte şi: Armata irakiană a reluat în forţă ofensiva asupra oraşului Mosul
Potrivit poliţiei, evadaţii au fost încercuiţi de forţele de ordine în exteriorul oraşului, însă au opus rezistenţă în timpul arestării.
'Noi le-am cerut să se predea, însă ei au încercat să forţeze cordonul de poliţie', a declarat, pentru AFP, Yogesh Choudhary, un responsabil al poliţiei din Bhopal. 'Erau neînarmaţi, însă au încercat să atace poliţia cu pietre. A trebuit să tragem în ei', a adăugat el.
Deţinuţii reuşiseră să ajungă pe jos într-un sat situat la circa 15 kilometri de Bhopal, în pofida unor importante operaţiuni de căutare lansate pentru a-i captura.
Citeşte şi: Elicopter comercial, PRĂBUŞIT în Noua Zeelandă. Două persoane au murit
Autorităţile indiene acuză SIMI că s-ar afla în spatele mai multor atacuri sângeroase cu bombă şi că întreţin legături cu grupări jihadiste din Pakistan.
Comentează