Opt morți și tot atâția răniți la o aniversare casnică: Licoarea care i-a răpus pe petrecăreți

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 25-01-2020

Actualizat: 25-01-2020

Article thumbnail

Sursă foto: rt.com

Opt persoane au murit şi alte opt sunt în stare gravă după ce au consumat o băutură alcoolică preparată în casă în provincia indoneziană Java de Vest, au informat vineri mass media locale, citate de DPA, potrivit Agerpres.

Victimele s-au îmbolnăvit joi, după ce au consumat o băutură locală, produsă în casă, pe care au amestecat-o cu băuturi energizante, la aniversarea unuia dintre aceştia, în districtul Tasikmalaya, a declarat Nana Supriatna, un responsabil local.

Citește și: Românii și-au pierdut răbdarea! Klaus Iohannis s-a panicat

"Au băut împreună pentru a sărbători o zi de naştere, iar patru dintre ei au murit în aceeaşi zi", a completat Nana.

Potrivit presei locale, cele opt persoane spitalizate sunt în stare critică.

Numeroşi indonezieni mor în fiecare an după ce consumă băuturi alcoolice produse în casă, care conţin adesea o varietate de substanţe toxice, aminteşte DPA.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri