România trece la ora oficială de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 25-26 octombrie 2025, când ora 4:00 devine ora 3:00. Astfel, ziua de 26 octombrie va fi cea mai lungă din an, având 25 de ore.
Trecerea la ora de iarnă marchează revenirea la Timpul Legal Român (UTC+2), adică ora Europei de Est. Începând de duminică, România va avea două ore avans față de Timpul Universal Coordonat (UTC).
Ora de iarnă se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică din martie, când revine ora de vară.
România se află în fusul orar GMT+2, iar în perioada orei de vară diferența este de trei ore față de UTC.
Parlamentul European a decis în martie 2019 renunţarea la schimbarea orei, măsură care urma să intre în vigoare din 2021, decizia trebuind însă confirmată şi de Parlamentele naţionale.
Bruxellesul consideră că a venit timpul să se pună capăt schimbării orei
”A venit timpul să oprim în sfârşit schimbarea orei”, a pledat comisarul Transporturilor Apostolos Tzitzikostas, confirmând că Executivul european nu a abandonat lupta, conform news.ro.
Acest sistem ”ne priveşte pe toţi, ne enervează pe cei mai mulţi dintre noi şi, aş spune şi mai mult, ne face rău”, în pofida faptului că ”nu mai genereză economii de energie”, a declarat el.
Comisia Europeană a comandat o nouă analiză, pentru a-şi susţine eforturile de abolire a schimbării orei.
Spania a lansat, la rândul său, un nou apel la suprimarea schimbării orei, într-o reuniune, luni, a miniştrilor Energiei.
Potrivit unei surse diplomatice europene, Polonia şi Finlanda au susţinut acest demers.
”Schimbarea orei de două ori pe an nu mai are niciun sens. Acest lucru abia dacă mai contribuie la ecomisirea de energie, însă are efecte negative asupra sănătăţii şi vieţii oamenilor”, a apărat pe X premierul spaniol Pedro Sanchez.
Ţările europene au introdus dispoziţiile privind orarul de vară în secolul trecut, pentru a economisi energie.
Începând cu 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative care să pună capăt schemelor naţionale divergente în materie de schimbări ale orei. Cu toate acestea, în 2018, scopul schimbării orei a devenit mult mai puţin relevant, existând studii care sugerează că economiile de energie sunt minore, iar cetăţenii se plâng tot mai mult de efecte negative asupra sănătăţii.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919.
Ce se întâmplă cu trenurile în noaptea de 25 spre 26 octombrie
Compania CFR Călători anunță că, în noaptea schimbării orei:
trenurile pleacă după ora oficială de vară până la ora 4:00, care devine ora 3:00;
trenurile aflate deja în circulație vor opri, de regulă, în prima stație de oprire pentru călători, urmând să-și reia drumul conform noii ore legale;
trenurile internaționale spre Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina și Bulgaria nu vor fi afectate, întrucât și aceste țări schimbă ora în aceeași noapte.
Pentru evitarea neplăcerilor, CFR recomandă pasagerilor să verifice programul trenurilor pe:
site-urile operatorilor de transport feroviar
panourile informative din gări și casele de bilete
Cum ne afectează schimbarea orei
Medicii atrag atenția că trecerea la ora de iarnă poate influența organismul, mai ales în primele zile. Specialiștii spun că modificarea orei perturbă ritmul circadian (ceasul biologic intern), provocând:
oboseală și somnolență;
dificultăți de concentrare;
scăderea performanței la locul de muncă;
creșterea riscului de accidente rutiere.
De asemenea, copiii și vârstnicii sunt mai sensibili la schimbările de orar, iar zilele mai scurte și lipsa luminii naturale pot accentua stările de depresie sezonieră.






























Comentează