Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Oradea - 'performanță financiară robustă' conform Fitch Ratings

primaria-oradea

Fitch Ratings a confirmat ratingurile pentru creditele pe termen lung în valută şi monedă locală ale municipiului Oradea la ''BBB minus'', perspectiva asociată fiind stabilă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară, informează Agerpres.

De asemenea, agenţia a confirmat calificativul pe termen scurt în valută la ''F3''.

Confirmarea de către agenția new-yorkeză a ratingurilor pentru creditele pe termen lung în valută şi în monedă locală reflectă performanţa financiară robustă, care permite municipiului Oradea să menţină o performanţă operaţională solidă şi o pondere a datoriei consistentă. De asemenea, calificativul ţine cont de planurile de investiţii ale oraşului, care ar putea necesita anul acesta o majorare a datoriei, şi de sustenabilitatea veniturilor proprii din taxe, în urma progreselor economiei locale şi a îmbunătăţirii ratelor de colectare.

Vezi și: Universitatea Babeș-Bolyai susține dezvoltarea noii generații de cineaști

Perspectiva stabilă reflectă opinia agenţiei de evaluare financiară că, pe termen mediu, nivelul datoriei municipiului va rămâne în linie cu estimările, în urma gestionării prudente a datoriei.

Fitch estimează o creştere a PIB-ului României (rating ''BBB minus'', cu perspectivă stabilă) de 4,8% în 2017, de 3,8% în 2018 şi de 3,3% în 2019-2020, care ar trebui să susţină transferurile municipiului, în special în urma redistribuirii TVA, care este colectată de Guvern şi transferată ulterior autorităţilor locale.

Oradea este reşedinţa judeţului Bihor (are 196.367 locuitori), beneficiază de pe urma proximităţii graniţei cu Ungaria şi, în urma înfiinţării unui parc industrial, a devenit atractivă pentru investitori şi pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Expansiunea parcului industrial a sprijinit investiţiile directe străine şi locale (care au ajuns până acum la 285 de milioane de euro) şi crearea a 6.250 de noi locuri de muncă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.