Premierul ungar Viktor Orban a făcut apel la "calm şi reţinere" pe fondul "nerăbdării şi surescitării" dinaintea alegerilor pentru Parlamentul European care se apropie, transmite joi MTI preluată de Agerpres.
Premierul ungar a reacţionat astfel la solicitarea MTI de a comenta informaţii din presă în sensul că partidul său Fidesz ar putea construi o nouă alianţă europeană "antiimigraţie".
Cotidianul Magyar Nemzet a scris joi într-un editorial că Partidul Popular European (PPE) - care urmează să dezbată la 20 martie excluderea Fidesz - "s-a raliat socialiştilor şi liberalilor şi vrea să le răspundă aşteptărilor, lăsând Fidesz o singură opţiune - o nouă alianţă". Autorii articolului îndeamnă Fidesz să iasă din PPE şi să formeze o alianţă cu "Matteo Salvini, Partidul Libertăţii din Austria şi partidul de guvernământ din Polonia", insistând că acest lucru "este în interesul Europei şi al poporului ungar".
Fidesz intenţionează să rămână în PPE, a asigurat într-o conferinţă de presă joi şi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al lui Orban.
Acesta a declarat de asemenea că posterele anti-UE a căror retragere a fost solicitată de PPE urmează să fie înlocuite de săptămâna viitoare cu unele promovând politicile guvernamentale de creştere a natalităţii.
"Dacă vă referiţi la afişe, guvernul a aprobat planul privind protejarea familiilor, aşa încât de săptămâna viitoare vor fi expuse astfel de panouri", a spus Gulyas, rugat să comenteze "ultimatumul" formulat de candidatul PPE la şefia Comisiei Europene, Manfred Weber, care a cerut Budapestei să retragă posterele critice la adresa actualului preşedinte al CE, Jean Claude Juncker.
Orban face apel la calm pe fondul informaţiilor privind o nouă alianţă pentru Fidesz în PE
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

1.900
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
1.900

1.302
A crescut dependența europenilor față de produsele fabricate în China
1.302

2.333
Vacanțele românilor, în pericol: Cursele aeriene spre marile destinații turistice ar putea să fie modificate pe fondul războiului din Iran
2.333

5.320
Sfârșitul unei practici foarte des întâlnite în hoteluri: UE introduce reguli noi
5.320

122
Controale noi la frontierele UE: Câte persoane nu au fost lăsate să intre în ultimele șapte luni
122

2.721
Temeri că alegerile din Ungaria o să fie fraudate: scrisoare trimisă preşedintei Comisiei Europene / „Intimidarea fără precedent a statului”
2.721

158
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Roxana Mînzatu: „Mobilitățile Erasmus+ trebuie să fie un drept pentru toți, nu doar o șansă pentru cei privilegiați”
158

100
Avertisment de la Bruxelles: Cel mai important oficial economic al UE afirmă că economia europeană rămâne expusă riscului unui şoc stagflaţionist
100

4.944
Zelenski avertizează asupra unei amenințări mai mari decât se crede: SUA ignoră dovezile că Rusia ajută Iranul, pentru că au încredere în Putin
4.944

3.914
Stenograme. Convorbire Szijjarto-Lavrov scursă în presă: ministrul ungar ar fi acceptat să îi trimită omologului rus un document despre Ucraina
3.914

6.790
VIDEO JD Vance a înfuriat „motorul” Europei: Germania reacționează dur, după reproșurile că UE se implică în alegerile din Ungaria
6.790

99
Raportul de evaluare privind Directiva europeană pentru produse din tutun: Comisia nu ia în considerare strategia de reducere a riscurilor
99

713
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
713
















Comentează