Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat duminică, la Focşani, că la congresul din 25 septembrie liberalii vor trebui să aleagă nu între doi candidaţi, ci între "o variantă evident bună şi o variantă evident rea pentru PNL", potrivit Agerpres.
"La congresul ăsta nu e vorba de a alege între Ludovic Orban şi Florin Cîţu, este vorba de a alege între a fi şi a nu fi. Asta este alegerea. Dacă părea, în urmă cu două luni, o alegere între două variante, nu la fel de bune, dar una bună şi una mai puţin bună, din păcate acum este o alegere între o variantă evident bună şi o variantă evident rea pentru PNL. (...) Pe 25 septembrie trebuie să punem punct bătăii de joc a unor oameni care mulţi dintre ei nu au împreună toţi vechimea pe care o am eu sau mulţi dintre colegii noştri în PNL şi care au venit să facă legea în PNL, călcând în picioare legea noastră după care funcţionăm, regulile democratice, respectul reciproc, respectul faţă de demnitatea şi onoarea fiecăruia dintre membrii PNL, respectarea tradiţiei istorice, respectarea trecutului naţional liberal şi continuarea vocaţiei pe care a avut-o PNL de-a lungul istoriei. Nu trebuie să îi lăsăm, dragii mei! Pentru că, dacă îi lăsăm, munca noastră a fost în zadar", a spus Ludovic Orban.
Orban: Liberalii au de ales între o variantă bună şi o variantă rea pentru PNL
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

759
Profeția unui expert: „PSD se va duce spre 10%”
759

918
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
918

1.867
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
1.867

2.489
Un vicepreședinte PSD dă semnalul renunțării la „politica lui Bolojan”: „Responsabilitatea nu înseamnă să susţii o guvernare proastă”
2.489

7.371
„Mă tem de o piruetă pe care o va face Nicuşor Dan similară cu pirueta pe care a făcut-o Iohannis”, avertizează expertul Dumitru Borţun
7.371

3.659
Antonescu demolează coaliția: „Nu merge”. Atac direct la Bolojan și USR, în timp ce PSD amenință cu ruperea `jocului`
3.659

4.424
Grindeanu zguduie coaliția: Actuala formulă de guvernare nu mai poate continua - anticipatele, scenariu pe masă
4.424

1.156
Miruță acuză PSD de preluarea inițiativelor USR: „Copia nu va fi niciodată mai bună decât originalul”
1.156

2.593
VIDEO Grindeanu îi dă replică lui Ciucu: „Pe mine nu m-aţi auzit să dau lecţii celor de la PNL. Să ne lase în pace”
2.593

3.572
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.572

12.561
Sondaj CURS martie 2026 - AUR și PNL, în scădere. Românii sunt tot mai pesimiști
12.561

1.214
VIDEO Sorin Grindeanu pune presiune pentru reducerea prețului la carburanți: Unora le place!
1.214

4.445
VIDEO PSD zguduie coaliția, iar ieșirea de la guvernare devine scenariu real. Grindeanu: Nu a fost nici măcar unul care să spună „Dom’le, hai să rămânem așa cum suntem acum”
4.445
















Comentează