Liderul PNL a declarat, joi, în Parlament că trebuie să aibă o discuție foarte serioasă cu premierul Florin Cîțu și o consultare mai largă cu fiecare dintre actorii politici atât din PNL și din colaiție.
„Nu cred că este bine să se ia decizii la cald, așa cum a fost decizia de azi-noapate care a fost practic catalizată de propunerea de revocare a unui ministru”, a declarat Ludovic Orban.
Liderul PNL a precizat că nu a fost sunat de Florin Cîțu cu privire la revocarea ministrului Justiției.
„Am primit un sms la 21:28, adică cu două minute înainte de declarații și când vă spun, vă spun că așa este. Sigur că premierul susține că m-a sunat, nu am primit niciun apel de la Florin Cîțu”, a precizat acesta.
Orban a mai spus că trebuie „să se așeze la masa negocierilor” și trebuie puse în prim plan interesele României, iar aceste este legar strict de buna funcționare a coaliției de guvernare”.
Comentează