Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Salvați Copiii' intervine în războiul băncilor cu inițiatorii legii dării în plată

Legea dării în plată provoacă reacții chiar și de acolo unde nu te aștepți.

În războiul dintre inițiatorul legii, deputatul PNL Daniel Zamfir, și reprezentanții băncilor a intervenit și Organizația Salvați Copiii, care a remis un comunicat de presă prin care practic desființează  legea dării în plată. Interesant este că într-o dezbatere în care până acum argumentele pro sau contra erau aduse de legiuitori și de specialiștii în domeniu, iată că se interpune și o organizație care militează pentru drepturile copilului și protecția copilului în România.

Potrivit acestei organizații, proiectul de lege pentru darea în plată, trimis spre reexaminare Parlamentului, vulnerabilizează o dată în plus categoriile sociale aflate în situații de dificultate, în special cele nevoite să își crească și îngrijească în condiții locative improprii copiii.

Salvați Copiii mai spune că, deși proiectul de lege este menit să asigure 'protejarea dreptului la locuința familială a debitorului', documentul nu beneficiază de o analiză clară a modului în care vor fi evaluate condițiile de creditare în vederea cumpărării de locuințe, nici câte dintre familiile de tineri vor putea să îndeplinească aceste condiții și ce masuri de sprijin și monitorizare vor fi avute în vedere, pentru familiile cu copii care vor alege transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat.

'Miza contractului de credit, locuința, constituie una din condițiile fundamentale de a accede la un standard decent de viață, lipsa acesteia echivalând cu punerea în pericol a drepturilor social-economice și, în mod special, a drepturilor copilului. Mai mult, este știut faptul că lipsa perspectivelor unei locuiri adecvate va influența negativ starea demografică a populației', spune Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Salvați Copiii. Potrivit organizației, datele din acest domeniu sunt îngrijorătoare, indicând creșterea ratei de supraaglomerare a locuințelor - 52,3% pentru România, comparativ cu 16,9% în UE.

În acest sens, 69,1% dintre cetățenii români între 15 si 29 de ani trăiesc în locuințe supraaglomerate (26,6% media europeana pentru aceasta categorie de vârsta). Totodată, în locuințe formate din doua camere trăiesc 40% din familiile cu trei persoane, 32% de familii cu patru persoane, 20% de familii cu cinci persoane si 20% familii cu sase persoane.

De asemenea, 36,4% dintre români trăiesc în locuințe fără baie sau duș. Procentul ajunge la 39,3% în rândul copiilor sub 15 ani, iar 36,9% dintre români trăiesc în locuințe fără acces la apa calda, acest procent ajungând la 40,2% în cazul copiilor sub 15 ani. Jumătate dintre copiii români (1.900.000) se afla în risc de sărăcie sau excluziune sociala, precizează organizația.

Salvați Copiii atrage atenția ca aceasta situație, care exprima lipsa resurselor financiare pentru mai mult de jumătate din populația României, se va adânci în cazul adoptării proiectului de lege, prin înăsprirea condițiilor de creditare ipotecara și creșterea vârstei medii la care se poate accesa un credit de la 34 la 42 de ani, amânând pentru multi dintre cei care aparțin generației actuale de 25 - 35 de ani decizia de a constitui o familie sau de a avea copii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.