Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Organizația Statelor Americane a declarat nelegitimă alegerea președintelui Venezuelei. Ar putea urma procedura de suspendare a țării din organizație

BBC.com
venezuela proteste

Adunarea generală a Organizaţiei Statelor Americane (OSA) a aprobat marţi la Washington o rezoluţie promovată de către SUA care deschide calea unei eventuale suspendări a Venezuelei din organizaţie, relatează AFP, informează Agerpres.

Iniţiativa, adoptată cu 19 voturi ''pentru'', 4 ''împotrivă'' şi 11 ''abţineri'', declară nelegitimă alegerea lui Nicolas Maduro la preşedinţia Venezuelei şi face apel la un proces care ar putea duce la suspendarea acestei ţări din OSA.

Secretarul general al OSA, Luis Almagro, un critic sever al lui Maduro, a salutat votul, pe care îl consideră drept ''o etapă-cheie în lupta pentru democraţie''.

Demersul, calificat de Caracas drept ''un act de ingerinţă'' în cadrul ''unei campanii criminale'' a guvernului american, a fost respins de Venezuela, Bolivia, Saint Vincent şi Grenadine şi Republica Dominicană.

Vezi și: Emmanuel Macron avertizează toate părţile împotriva unei "escaladări" ce ar putea conduce la un "conflict"

Majoritatea ţărilor din Caraibe, aliaţi tradiţionali ai Caracasului, care le vinde petrol în condiţii foarte favorabile, s-au abţinut, la fel şi Ecuadorul, Nicaragua, Salvador şi Uruguay.

Adoptarea acestei rezoluţii, care, în plus faţă de facilitarea ''reinstaurării ordinii democratice'', vizează soluţionarea crizei umanitare din Venezuela, poate antrena suspendarea ţării din OSA, dar nu imediat.

Pentru a suspenda un stat membru sunt necesare două treimi din voturi în cadrul unei adunări generale extraordinare, a cărei convocare necesită de asemenea 24 de voturi.

Suspendarea, dacă se va concretiza, nu ar putea fi decât una simbolică, deoarece în aprilie 2017, Venezuela a cerut retragerea sa din OSA, un proces care durează doi ani.

Venezuela este primul membru al OSA care cere să se retragă de bunăvoie din organizaţie în cei 70 de ani de existenţă. Nici Cuba nu a cerut acest lucru, chiar dacă a fost suspendată din organizaţie între 1962 şi 2009.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.