Principalele asociaţii patronale din Cehia au cerut luni guvernului să relaxeze reglementările legale privind aducerea de lucrători străini, mai ales din Ucraina, şi să reducă birocraţia în acest domeniu, ca măsuri de combatere a deficitului de mână de lucru calificată, transmite Reuters. 'Piaţa muncii nu oferă destui lucrători calificaţi, nici printre şomeri, nici printre absolvenţi, de aceea angajatorii trebuie să caute în străinătate', susţin Uniunea Angajatorilor, Camera de Comerţ şi Confederaţia Industriei, într-o scrisoare comună adresată premierului Bohuslav Sobotka.
Industria este motorul principal al creşterii economice în Cehia, firme cu capital străin alimentând lanţul de aprovizionare în industriile auto, producătoare de maşini şi electronică. În Cehia, ţară cu 10,6 milioane de locuitori, rata şomajului a scăzut la 5,2% în decembrie 2016, cel mai redus nivel din Uniunea Europeană.
Solicitarea organizaţiilor patronale vine în contradicţie cu cererea sindicatelor de majorare a salariilor pentru angajaţii locali. Guvernul ceh oferă anual vize în regim accelerat pentru 3.800 de muncitori ucraineni, însă companiile se plâng că acest număr este prea mic, cerând dublarea lui, şi că procedurile de acordare a vizelor durează prea mult. Guvernul va lua în discuţie acest subiect în şedinţa de miercuri. Costurile salariale sunt mult mai scăzute în Cehia decât în ţara vecină Germania, în trimestrul al treilea din 2016 salariul mediu brut situându-se la 27.200 de coroane (1.082 dolari), conform Agerpres.
În Cehia se află în jur de 500.000 de cetăţeni străini, cu rezidenţă permanentă sau temporară, cei mai numeroşi fiind ucrainenii, slovacii şi vietnamezii. Cu toate aceste, guvernul de la Praga s-a opus vehement acceptării în număr mare de migranţi din Orientul Mijlociu şi este împotriva cotelor de refugiaţi.































Comentează