Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Orice modificare a politicii BCE va fi graduală, susține Christine Lagarde

US-FINANCE-IMF-WORLD BANK

Orice modificare a politicii Băncii Centrale Europene (BCE) va fi graduală, a declarat luni preşedintele BCE, Christine Lagarde, în condiţiile în care pieţele se aşteaptă deja la două majorări ale costului creditului în acest an, transmite Reuters.

În cursul unei audieri în Parlamentul European, Christine Lagarde a repetat practic comentariile făcute în urmă cu o săptămână, când a spus că riscurile la adresa inflaţiei sunt orientate în sus dar cu toate acestea BCE intenţionează să menţină flexibilitatea şi orice decizii care vor fi luate la reuniunea din luna martie vor depinde de cele mai recente date statistice, potrivit Agerpres.

"Orice ajustare a politicii noastre va fi graduală. Ţinta noastră este o rată a inflaţiei de 2% pe termen mediu. Pentru a atinge acest obiectiv, vom lua măsuri la momentul adecvat", le-a spus Christine Lagarde europarlamentarilor.

Pe de altă parte, Lagarde a ţinut să atragă atenţia asupra limitelor puterilor BCE într-o perioadă a preţurilor volatile. "Trebuie să fim sinceri cu privire la ce putem şi ce nu putem face în calitate de bancă centrală. De exemplu, politica monetară nu poate umple conductele cu gaze naturale, elimina blocajele din porturi sau pregăti mai mulţi şoferi de camion", a spus Christine Lagarde.

În luna ianuarie a acestui an, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un record absolut de 5,1%, în pofida celor care mizau pe o încetinire. Creşterea preţurilor la energie s-a dovedit una persistentă şi a ajutat la stimularea preţurilor şi în alte sectoare. Această situaţie a determinat o reorientare a unor oficiali de la BCE spre o poziţie de tip "hawk" (-şoim-nr.), aceia care susţin necesitatea unor dobânzi ridicate pentru a menţine inflaţia sub control. Mai mulţi oficiali de la BCE au susţinut în ultimele zile o astfel de poziţie.

Majorarea dobânzilor "nu ar rezolva niciuna dintre problemele actuale", a declarat săptămâna trecută Christine Lagarde într-un interviu pentru postul german de radio Redaktionsnetzwerk Deutschland. "Dimpotrivă, dacă acţionăm în pripă acum, revenirea economiilor noastre ar putea fi considerabil mai slabă iar locurile de muncă ar putea fi puse în pericol", a adăugat Christine Lagarde.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.