Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ostatic american, eliberat dupa doi ani de la rapirea sa de catre Al Qaida

jihadisti
Tânărul american, descris de o sursă americană ca un cercetător originar din Massachusetts /nord-estul SUA/, a fost răpit de Frontul Al-Nosra, dar răpirea a fost ţinută secretă. Eliberarea sa a fost facilitată de ONU şi a avut loc duminică pe platoul Golan la 18.40 ora locală unde a fost predat 'căştilor albastre', a declarat ONU. Ea a fost anunţată după ce jurnalistul american James Foley a fost decapitat într-un videoclip difuzat în urmă cu câteva zile de jihadiştii Statului Islamic /SI/. 'După o săptămână marcată de o tragedie de nedescris, suntem recunoscători să aflăm că Theo Curtis se întoarce acasă după atât de mult timp în ghearele Frontului Al-Nosra', a declarat secretarul de stat John Kerry. După un control medical, Curtis a fost predat unor reprezentanţi ai guvernului SUA, a adăugat ONU. Eliberarea sa a fost făcută publică de canalul din Qatar Al-Jazeera, care a precizat că la punerea în libertate a contribuit Qatarul. Potrivit Al-Jazeera, americanul a dispărut în apropierea frontierei dintre Turcia şi Siria în toamna anului 2012. 'Americanii sunt fericiţi să împărtăşească bucuria şi uşurarea resimţită de familia lui Theo', a salutat Susan Rice, consilierul lui Barack Obama pentru securitate naţională. În videoclipul ce arată decapitarea lui James Foley, un jidahist al SI ameninţă să execute un alt jurnalist american Steven Sotloff, 31 de ani, dacă preşedintele Obama nu opreşte loviturile aeriene în Irak. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.