Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ouăle Kinder şi meniurile 'Happy meal' de la McDonald's, INTERZISE. Unde s-a luat decizia

ou kinder

O legislaţie alimentară strictă a intrat de luni în vigoare în Chile pentru a lupta împotriva obezităţii. Producătorii sunt obligaţi să precizeze pe etichete conţinutul de zahăr sau de grăsimi săturate şi interzicând, printre altele, vânzarea de ouă de ciocolată Kinder Surprise, relatează AFP, conform Agerpres.

"Chile se poziţionează că o ţară pionieră în termeni de promovare a alimentaţiei sănătoase", a subliniat ministrul sănătăţii, Carmen Castillo, într-un comunicat.

Ţară este considerată un model de creştere economică în America Latină, dar şi una dintre principalele consumatoare de băuturi îndulcite.

Vezi şi: Reacția Reginei Elisabeta a II-a, după BREXIT: Sunt încă în viaţă, ha!

În prezent peste 60% dintre chilieni (şi o treime dintre copii cu vârste de sub 6 ani) sunt supraponderali.

Legea care a intrat în vigoare luni a avut nevoie de cinci ani pentru a fi votată, plus patru ani pentru a da timp industriei agroalimentare, care a făcut un lobby intens, să se adapteze.

Legea promite să revoluţioneze etichetele produselor vândute în magazine pentru a proteja mai ales copiii, interzicând vânzarea în şcoli de produse ce dăunează sănătăţii. De asemenea, produsele nu vor mai putea fi însoţite de o jucărie, precum Kinder Surprise sau ''Happy meal" de la McDonald's.

Însă în timp ce McDonald's îşi va putea reformula meniul pentru copii renunţând la jucărie, compania italiană Ferrero nu îşi va mai putea vinde ouăle de ciocolată Kinder Surprise pe piaţă chiliană.

Vezi şi: Schimbări pe şest în Guvern. Se deschide portiţa pentru politruci

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.