DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

SURSE - OUG pregătit de Guvern: Condamnații penal pot fi miniștri după reabilitare

guvern

Guvernul se pregătește să adopte prin ordonanță de urgență proiectul de Cod Administrativ și în draftul actului normativ consultat de ȘTIRIPESURSE.RO se introduce posibilitatea ca persoanele condamnate penal să fie membri ai Guvernului (prim-ministru, viceprim-ministru sau ministru) dacă au fost reabilitate. CCR a explicat în 2017 de ce o persoană condamnată penal are voie, în anumite condiții, să ocupe o funcție de membru al Guvernului.

„Pot fi membri ai Guvernului persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

a) au cetăţenia română şi domiciliul în ţară;

b) se bucură de exerciţiul drepturilor electorale;

c) nu au suferit condamnări penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea”, se arată în proiectul de Cod Administrativ consultat de ȘTIRIPESURSE.RO.

În prezent, în legea de organizare a Guvernului se arată că nu pot fi membri ai Guvernului persoanele care au suferit condamnări penale.

Judecătorii CCR au explicat în decizia nr. 304/2017 de ce o persoană condamnată penal are voie, în anumite condiții, să ocupe o funcție de membru al Guvernului:

  • „În ceea ce privește termenele pe durata cărora sunt incidente decăderile, interdicțiile sau incapacitățile, legiuitorul conferă instituției reabilitării - cauză legală și personală de înlăturare a consecințelor condamnării - efecte constând în încetarea decăderilor și interdicțiilor, precum și a incapacităților care rezultă din condamnare [art. 169 alin. (1) din Codul penal] (...) Reabilitarea judecătorească (facultativă) constituie forma tipică a reabilitării, care se poate obține, la cerere, prin hotărârea instanței de judecată (ope iudiciis), în urma verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, având ca efect înlăturarea consecințelor condamnării. Prin art. 166 alin. (1) din Codul penal se stabilesc condiții cu privire la gravitatea condamnării și termenele după care fostul condamnat poate formula cererea de reabilitare (...) Potrivit art. 537 din Codul de procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, instanța dispune să se facă mențiune despre aceasta pe hotărârea de condamnare, mențiunea având efect tocmai sub aspectul încetării decăderilor, interdicțiilor și incapacităților”, a scris CCR.

Alte noutăți pregătite de Guvern în Codul Administrativ:

SURPRIZA etnică pregătită de Guvernul Dăncilă: dispare pragul pentru limba maghiară în administrație

DNA nu poate ancheta oportunitatea actelor administrative ale miniștrilor

Guvernul pregătește pensii speciale pentru primari prin OUG: cum se va calcula indemnizația pentru limita de vârstă .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.