DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Guvernul pregătește pensii speciale pentru primari prin OUG: cum se va calcula indemnizația pentru limita de vârstă / SURSE

ziaruldeiasi.ro
primari

Proiectul de Cod Administrativ pe care Guvernul se pregătește să-l adopte prin ordonanță de urgență, document consultat de ȘTIRIPESURSE.RO, introduce o indemnizație pentru limita de vârstă care va fi încasată de primari, viceprimari, președinții de Consilii Județen și vicepreședinții de Consilii Județene, la încetarea mandatului, dacă îndeplinesc condițiile de pensionare. Indemnizația se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40 % din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.

CE PREVEDE DRAFTUL DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ CONSULTAT DE ȘTIRIPESURSE.RO:

„Art. 210. – Indemnizaţia pentru limită de vârstă pentru primar, viceprimar, preşedinte al consiliului judeţean şi vicepreşedinte al consiliului judeţean

(1) Persoanele alese începând cu anul 1992 de către cetăţeni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect şi liber exprimat, care au exercitat funcţii de autoritate executivă, respectiv primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusă aşa cum sunt prevăzute de legislația privind sistemul de pensii publice sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie lunară pentru limită de vârstă.

(2) Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, beneficiază de indemnizaţie pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

(3) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40 % din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.

(4) În cazul exercitării unor mandate diferite în condiţiile prevăzute la alin. (3), la calculul indemnizaţiei lunare pentru limită de vârstă se vor avea în vedere indemnizaţiile lunare brute aflate în plată, corespunzătoare pentru fiecare funcţie.

(5) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat complet de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene.

(6) Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat după suspendare.

(7) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public.

(8) Indemnizaţia pentru limită de vârstă este supusă impozitului pe venit şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

(9) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, şi este prevăzut pentru fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială prin anexă distinctă la legea anuală de aprobare a bugetului de stat.

(10) Cererea pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă se depune la unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială pe raza căreia şi-a exercitat solicitantul mandatul. Situaţia centralizatoare pe fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială se transmite administraţiilor finanţelor publice judeţene, respectiv Direcţiei generale regionale a municipiului Bucureşti, după caz, care le centralizează pe judeţ, respectiv pe municipiul Bucureşti şi le transmite Ministerului Finanţelor Publice în vederea fundamentării anexei la legea bugetului de stat pe fiecare unitate/subdiviziune administrativteritorială.

(11) Modul de aplicare a prevederilor prezentului articol se stabileşte prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(12) De indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută la alin. (1) nu beneficiază primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene, a unei infracţiuni de corupţie.

(13) Sumele rămase necheltuite la sfârşitul anului se restituie la bugetul de stat”

Alte noutăți pregătite de Guvern în Codul Administrativ:

SURPRIZA etnică pregătită de Guvernul Dăncilă: dispare pragul pentru limba maghiară în administrație

DNA nu poate ancheta oportunitatea actelor administrative ale miniștrilor

Condamnații penal pot fi miniștri după reabilitare .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.