Ovidiu Raețchi cere să fie penalizați cei care nu se ocupă de surpările de la Eroilor

Autor: Politic Scan

Publicat: 05-01-2016

Actualizat: 05-01-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

RaetchiLa aproape o lună distanță de la surpările de teren survenite ca urmare a construcției magistralei de metrou din Drumul Taberei, deputatul PNL Ovidiu Raețchi acuză constructorul de iresponsabilitate și îndeamnă Primăria Generală să apeleze la o instanță de judecată, în cazul în care termenul limită va fi depășit.

„În curând, se împlineşte o lună de la surpările de teren de la lucrările de la magistrala Drumul Taberei şi situaţia este departe de a fi remediată. Observăm cum constructorul şi-a respectat fără probleme concediul de sărbători, lucrările de remediere au fost întârziate şi, deşi Primăria a dat termen ca oamenii evacuaţi să se întoarcă la casele lor până pe 15 ianuarie, cel mai probabil acest lucru nu se va întâmpla nici măcar la primăvară. Din păcate, zona pare calamitată pe termen lung, e un dezastru pentru Metrorex. Zeci de bucureşteni din zona Eroilor şi-au petrecut sărbătorile departe de casă, pentru că cei care trebuiau să le rezolve problema au stat degeaba. Acum, constructorul o să profite probabil de starea vremii şi o să o folosească drept pretext pentru a nu demara lucrările. În plus, lucrările la metroul din Drumul Taberei sunt întârziate şi aproximativ 100.000 de oameni sunt afectaţi din cauza traficului din zonă”, a declarat Ovidiu Raețchi.

De asemenea, deputatul PNL atrage atenția că acesta nu este un caz izolat, autoritățile locale confruntându-se adesea cu firme care nu respectă termenele limită în efectuarea lucrărilor publice.

„Constructorul trebuie să vină cu soluţii şi să înceteze să se comporte ca şi cum ar fi stat în stat. Aceasta este mentalitatea multor firme care efectuează lucrări publice în România şi acest mod de lucru trebuie să înceteze. Consider că penalităţile pentru întârzierea lucrărilor trebuie aplicate imediat când apar abateri şi este necesar ca administraţiile locale să recurgă mai des la judecători. Cu condiţia, sigur, ca echipele de avocați privați și consilieri juridici ai statului să pregatească nişte contracte oneste. Instanţa ar putea fi o soluţie şi pentru lucrările întârziate de la metroul din Drumul Taberei”, completează Ovidiu Raețchi.

Citește și Cum decurg lucrările în zona Eroilor din Capitală

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri