Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pacienții asimptomatici de la Spitalul din Miercurea Ciuc vor fi transferați într-o clădire a CJ Harghita

Los Angeles Times
coronavirus

Pacienţii confirmaţi pozitiv cu noul tip de coronavirus care sunt asimptomatici şi sunt internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc vor fi transferaţi într-o clădire a Consiliului Judeţean Harghita şi vor beneficia de supraveghere medicală, potrivit Agerpres.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a anunţat luni seara, într-o înregistrare video postată pe o reţea de socializare, că este vorba despre Casa de Studii a instituţiei, o clădire care seamănă cu "o pensiune sau un hotel de trei stele" şi care se află în imediata vecinătate a Secţiilor de boli infecţioase şi de pneumologie, unde sunt internaţi bolnavii diagnosticaţi cu COVID-19.

La rândul său, managerul SJU, dr. Judit Konrad, a precizat că, începând de marţi, pacienţii asimptomatici vor fi transferaţi în clădirea respectivă, devenită "unitate de izolare şi tratament", se vor afla sub supraveghere medicală şi dacă vor prezenta simptome, vor ajunge din nou la Secţia de boli infecţioase.

Citește și: Semnal grav al unui fost șef SIE: Anumiți lideri politici s-au folosit de coronavirus pentru a-și consolida puterea

"Conform legislaţiei în vigoare, începând de mâine avem o unitate de izolare şi tratament care va funcţiona în această clădire pentru pacienţii asimptomatici care sunt internaţi la Secţiile de boli infecţioase şi pneumologie, care sunt confirmaţi pozitiv, dar nu au simptome. Consiliul Judeţean ne-a pus la dispoziţie această clădire, care este autorizată de către Direcţia de Sănătate Publică. Amenajarea acestei secţii externe a fost foarte importantă pentru noi, pentru că pacienţii care sunt asimptomatici de acum încolo nu trebuie să fie internaţi în acelaşi salon cu pacienţii care pot prezenta simptome mai severe şi pe de altă parte secţiile noastre nu vor fi atât de aglomerate. În acest centru, pacienţii vor fi supravegheaţi tot de personal medical, de un medic specialist de boli infecţioase şi asistenţi şi dacă vor prezenta simptome, atunci vor fi transferaţi înapoi la Secţia de boli infecţioase", a afirmat managerul SJU, în acceaşi înregistrare video, postată pe Facebook.

Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, dr. Tar Gyongyi, a declarat vineri că se caută un centru corespunzător unde să fie transferaţi pacienţii cu COVID-19 asimptomatici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, pentru a reduce presiunea care există pe cadrele medicale, în urma creşterii numărului de cazuri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.