Premium
Imaginile de vineri noaptea, cu pacienți recent operați, imobilizați pe tărgi și cărucioare, îmbrăcați doar în pijamale și scoși la miezul nopții în frig, în stradă, ne-au frânt inima. Noi știm foarte bine ce înseamnă durerea, disperarea și speranța unor astfel de oameni. Fiecare braț pe care pot să se sprijine este mâna lui Dumnezeu. Cel mai mic gest de ajutor este o speranță uriașă și fiecare zâmbet este o lumină. De aceea, ei trebuie feriți cât se poate de mult de orice fel de traumă psihologică. Trebuie susținuți și încurajați că vor reuși să se refacă, chiar dacă unii vor trebui să învețe din nou să meargă.
Pacienții care suferă accidente sau care ajung să fie imobilizați din cauza unor afecțiuni trebuie tratat fiecare în funcție de propriul ritm, de modul în care reușește să se adapteze la noua viață, au nevoie de afecțiune și de empatie. Nu li se permite niciun fel de bruscare mentală, întrucât pot cădea în depresie și să nu mai vrea să lupte pentru a-și reface mobilitatea.
Regretăm din suflet traumele psihologice pe care le-au suferit, atât pacienții, cât și familiile lor! Nimeni, în afară de Dumnezeu, nu are dreptul să stabilească prioritatea bolilor, cine pleacă, cine rămâne. Ne rugăm pentru binele lor, să se refacă repede și să fie liniștiți în propriile familii.
Cu sinceră compasiune,
Psiholog Alina Ion, Manager al Spitalului Sfântul Sava
